Lunetistulovidiu@stanomir
Îl încadrase perfect. Aştepta. Nu clipea, nu gândea. O făcuse în timpul investigaţiilor. Îl urmărise, îl studiase, îl spionase, îi învăţase obiceiurile, gesturile, ticurile, gusturile, maniile, îi testase reacţiile, îi evaluase reflexele. Îi făcuse sute, chiar mii de fotografii. Folderul care le conţinea pe toate fusese direcţionat spre un site obscur – baza sa de date; o comoară inestimabilă.
Ştia că e un privilegiat. Un Sniper e un om ieşit din comun. Iar când ţinta lui e Stalker, situaţia e cu atât mai stranie.
La prima vedere n-ai fi dat prea mulţi bani pe el. Slab, mărunt de statură, miop, şleampăt, dezorientat. Un loser. Sniper fusese dresat să nu-şi subestimeze adversarii. Nu o dată, potenţiala victimă s-a dovedit a fi o momeală. Uneori, vânatul e de fapt vânător. Orice e posibil; câteodată.
Stalker era din altă lume. De ce se mai întorcea de acolo, nu se ştie. Important e că trebuia marcat, pentru a putea fi urmărit. Un implant n-ar fi însemnat mare lucru. Cipurile sunt ineficiente în alte dimensiuni. Prin urmare, s-a ales marcarea cu raze psi. Fascicolul laser generat de arma lui Sniper urma să fie ghidajul pentru fluxul psi al unui mentat. Pentru aceasta, trebuia ca mentatul să intre în rezonanţă cu lunetistul. Bingo!
Stalker s-a lăsat în voia Zonei, apărută subit la convergenţa acelor fluxuri energetice. Mentatului i-a fost modificat codul magnetic, devenind ceea ce nici nu îndrăznise a spera vreodată – un fald al Aurorei Boreale, pe când lunetistul… Ei bine, cu lunetistul e deja altă poveste pe care, poate, am să v-o spun într-o zi, când informațiile despre el vor fi declasificate.
foto sursa
Citește și Mansarda în flăcări
