O singurătate în plină lumină

(George V. Precup – Lumina pusă la păstrat, București: Eikon, 2023.)

Precup este poetul singur, viețuitor însingurat în căutarea dumnezeiescului sublim, însingurat până la nivelul superior al unui autist joc cu program. Un program liric, firește; un elitist autism. L-a părăsit in illo tempore o mare iubire. S-a despărțit apoi de femeia care i-a dăruit, spune el într-o carte, o comoară: pe fiica lor, Andra. Fata, împreună cu biblioteca din chilia lui solitară îi sunt toată averea; toată agoniseala de-o viață acestea două îi sunt.

De Ion Mircea, model urmat și acum, a fost despărțit când poetul tobelor fragede s-a mutat la București. Dar, în urma acestui guru de odinioară, George a rămas, vorba Norei Iuga de pe coperta a patra a cărții, el însuși Poet, ce alta: „decât «străina voce» care nu-și întrerupe în urechea lui «străina zicere»”. Fără urmă de îndoială, vorbind cum de «străina gură», din chiar Melancolia lui Eminescu: «Şi când gândesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură/ Încet repovestită de o străină gură». Dacă la Eminescu melancolia este a înstrăinării de sine, la Precup asistăm la o autoînstrăinare, tragică, în hybrys. Chiar așa: Cititorule?// Când se va pune pe tine răbdarea, primele fire de praf.// Tam twam asi, cu traducerea: tu ești același spune Precup în EPILOG, la p. 120. Ta twam asi (aceasta ești tu) spusese, pe la 1978, Ion Mircea în textul omonim din culegerea de versuri Tobele fragede, apărută la Dacia, pp. 46-48. Poeții noștri fugeau spre izvoare, în străvechimea sanskrit, așa cum, înaintea lor, Eminescu, în textul omonim. Citează, cu toții, din Capitolul al șaselea al arhaicului text Chāndogia-Upaniṣad: „Tu ești acesta, Śvetaketu”, cu transcrierea: tat twam asi, oferită de traducătorul, autorul studiului introductiv, notelor și comentariilor, indianistul Radu Bercea (n. 1954, la București) la p. 236 a volumului întâi din Cele mai vechi upanișade, București: Editura Științifică, 1993. Vedem limpede, așadar: Ion Mircea a făcut, prin G. V. Precup, prin Dumitru Chioaru, școală de poesie la Sibiu. M. Ivănescu, din păcate, nu.

De Ziua Internațională a Poeziei (click pentru vizionare)

Pentru George V. Precup, retras aparent într-o lume alta decât a realității mundane – o lume a străinei ziceri a străinei voci – lume în care prin versuri însuși s-a înzidit, pare că nu există nici administrație, nici politică, nici alte tulburări sociale care să-i mai atingă ființa poetică. Ai crede că poetul este un autist fericit. Că universul în care trăiește e populat numai de sfinții-poeți cu care se conversează „într-o limbă uitată de Dumnezeu”, pe prispa cea mai de sus care este totuna cu hruba cea mai adâncă a viețuirii sale iertătoare, însingurată între fericiri, iubitoare, acolo unde a pus lumina la păstrat. Decât că, lumina sub care le așază pe toate aceste lumești, le pulverizează deșertăciunea când ne întreabă, retoric: Cuvinte, cuvinte…/ Într’o vreme a lamelor sub acustica coaptă.// Ce’i acest drum mătăsos de’i zic înțelepții uitare?/ Lumina ce umblă prin noi și dospește? (LUMINA DOSPITĂ, pp. 36-37).

Și totuși, o gardă pretoriană îi stă, pavăză a singurătății, pe clapeta copertei din urmă: Al. Cistelecan îl vede ca pe un „miniaturist al iluminării”; Cornel Ungureanu, ca un „scriitor al Căii regale”; iar Maestrul Mircea Ivănescu, precum un «înger bătrân», unul „îmbătrânind într-o vreme a întunericului în care el știa că este lumină”. Fără a mai socoti și magistrala prefață a cărții, intitulată de Christian Crăciun: Platine arse (pp. 5-8), datată – observăm cu bucurie – Adormirea Maicii Domnului 2023, așa cum ne datăm și noi, de câțiva ani, cu sărbătoarea din calendarul creștin, comentariile literare. Cităm din prefață, recunoscând valoarea de poeta artifex a lui George V. Precup: „Bijutier, poetul lucrează în mic, șlefuiește imaginea ca să-i dea valoare în sine. […] George V. Precup este un poet al esențelor tari”.

Înstrăinarea voită de poet, însingurarea lui programată, dorită, sporește cu exotismul numelor de străine femei, străini bărbați, locuri străine, cafea arabă: Miyagi, Mitilene, Paris, Chloe, Taj Mahal și Shah Jahan, Ebriz, Valena. Ieșirea din timpul concret se realizează și prin abundența gerunziilor.

Numai că însingurarea aceasta orgolioasă, precum a surptins-o deja în vers Daniel Turcea: „Știu. Voi muri, dar câtă splendoare”, are la George V. Precup statutul unei religii personale, definitorii sub aspect existențial. Ea circumscrie locul sacru al întâlnirii/contopirii cu Iisus; locul spiritual în care se înfiripă ființa însăși a Poesiei și unde metafora ține loc respirației: Se crapă de minte./ Prin aer ciudate meduze, ferigi cu gustul de zinc.// Suntem de’o culoare cu singurătatea, catifea și mănușă.// Respiră’ne, Doamne, după ce ne’ai scuipat, sporindu’ne iar.// Așchii în noi, fermecate./ Redă’ne nomadelor versuri pieziș să nu stăm.// nu suntem de’o culoare cu moartea.// Ramuri de argint, galerii de mătase trezite./ Hei!/ Ronduri cu arome cerești, birouri bătrâne ce ne visează./ De tineri dam culoare singurătății, cu praful pe buze scriam.// Frumusețea.// Meduze ciudate văzând și nașterea formelor, ferigi cu muguri de aur,/ umbra nu mai poate ajunge./ Singurătatea ne’a pus catifea, îndrăgostitele zale, până la os, poezie./ Otravă dulce amăruie am băut.// Retinele grase se’nmoaie, de minte crăpându’se./ În geometria divină lumina de’aici și de dincolo.// De-o culoare cu moartea, nu.// materia uitând, formele ei nisipoase,/ începutul de lemn de pe mâinile noastre. (Geometria divină, text dedicat Simonei Voicu, pp. 78-79).

Lumina divină stă deasupra, etern.

Nicăieri cum în acest volum, Precup nu pare mai limpede, mai senin aplecat în fața lui Dumnezeu. Luminile lecturabile ce-l înconjoară în cartea-destăinuire Lumina pusă la păstrat sunt multe, pleiade, poetul le citează în mottouri îndrăgitele, veneratele nume: Robert Pinsky; Claire Wahmanholm; Dante; Antonio Gamoneda; Daniel Turcea; Sylvia Plath; Enheduanna (din Sumer); Peter Ackroyd; Petrarca; Rilke; Marcus Aurelius; Dean Young; John Donne; Paul Celan.

Lansare de carte ”Lumina pusă la păstrat”– George V. Precup 17 Noiembrie 2023 Filmare: Szilagyi Bela

Un artist din stirpea aleșilor lucizi se arată George V. Precup, când, încă din deschiderea cărții sale despre lumina păstrată, clamează cu pathos tragic: O, despicare a ființei./ O, poezie!// Sunt carnea ta vorbitoare (PROLOG, p. 13), ca un fericit pandant la Autoportretul semnat odinioară de Nichita Stănescu: „Eu nu sunt decât o pată de sânge/ care vorbește”.

Însingurarea aceasta luminoasă care este totuna cu poesia lui George V. Precup exprimă dexteritatea autotelică a unui mistic.

Aflăm în acest volum despre existența în absolut a unei surori a poetului, aflată în transcendent și alături de părinți, în pământ. Ca un manifest al iubirii, versurile despre ea freamătă de o stranie frumusețe: „Un imperiu e groapa în care ai mei stau,/ cu mai multe provincii. […] În provincia cea mai de jos sora mea./ Până la ea cale lungă oricâte pâini vei mânca,/ păsări ca’n vată cântând, mierlele de pământ. […] Deasupra sorei provincia mamei./ Pământ gras unde ordinea strălucește,/ uscând amintirea din haine.// deasupra provinciei tatălui așteaptă provincia mea./ Pământ înverzit cu albine în zumzet chipeș./ Aud șoapte din ea când mă rog./ Pun flori și proaspete ape, las mâna să simtă pământul,/ Lemnul pentru mine nu a înflorit încă.// În legea imperiului nostru/ Cu bărbații bărbații, femeile cu femeile. (IMPERIU, p. 94); sau: Mână în mână rugându’mă să trăiești,/ cu nervuri de cadmiu fierbinte, cu măduva’n ochi.// Și spaima’i trecută pe tabla răbdării.// Pe scala de sus cu îngerii stai,/ toacă răbdarea florile mărului.[…] Nu noi stăm între morți, ci morții în noi respirând./ Bându’ne și mâncându’ne! (CU MĂDUVA’N OCHI, cu dedicația: sorei mele, pp. 106-107).

Și ce poți, între atât de bine păstrate lumini, să mai spui despre această spirală sonoră, despre această tandrețe cu spini (AUTOPORTRET, p. 25)? Iar cui nu crede cele spuse aici, îi recomandăm cu căldură să citească Lumina pusă la păstrat, de George V. Precup. Merită, iar asta le va aduce bucurie.

Mihai Posada – mambru al Uniunii Scriitorilor Români (filiala Sibiu)

Sfinții mucenici Zenovie episcopul și Zenovia, sora sa, Brumărel 2023, Sibiu-pe-Cibin.