Laureat al vieții josnice

Laureat al vieții josnice

Apreciat fiind ca „un laureat al vieții josnice americane”, Bukowski a scris despre lucrurile pe care le cunoștea prea bine: personaje umilite, munca de zi cu zi în slujbe mizere, relații eșuate și băutură – mai ales băutură. Scriitura sa în romane precum „Post Office” și „Women” este simplă și clară – fără metafore criptice, fără chițibușuri. Ofensează, luminează, distrează. Toate aceste lucruri le-ați mai auzit, probabil, de o mie de ori înainte; știți despre înclinația lui pentru băutură. Așa că, pentru a sărbători ziua de naștere a autorului, iată câteva lucruri, mai degrabă curiozități, pe care poate nu le știați despre Charles Bukowski.

Ura să fie în preajma oamenilor

Există un anumit clișeu despre scriitori ca fiind antisociali. Bukowski, însă, era mai sociabil; era sincer în interviuri, dar recunoștea în tot atâtea cuvinte că este un mizantrop.

„Chiar dacă scriu despre rasa umană, cu cât mă îndepărtez mai mult de ea, cu atât mă simt mai bine. Două mile este minunat, două mii de mile este frumos. Nu-mi place rasa umană. Nu-mi plac capetele lor, nu-mi plac fețele lor, nu-mi plac picioarele lor, nu-mi plac conversațiile lor, nu-mi plac coafurile lor, nu-mi plac automobilele lor.”

Pentru el Hollywodul era tâmp și crud

În filmul „Barfly” din 1987, Mickey Rourke l-a interpretat pe alter ego-ul literar al lui Bukowski, Henry Chinaski, ceea ce, retrospectiv, este destul de ciudat, pentru că la acea vreme Rourke încă mai arăta bine și avea un zâmbet fermecător de Hollywood. Oricât de mult s-ar fi cocoșat și ar fi mârâit actorul în rolul lui Chinaski, nu a putut niciodată să scoată la iveală trăsăturile acelea greoaie și manierele de bețiv; Rourke era prea fin, iar gesturile sale prea exagerate. Faptul că Bukowski însuși a scris scenariul filmului este remarcabil plus câteva intervenții spumoase ale sale, precum:

„Indiferent de ceea ce faci în viață, oamenii vor spune că o faci pentru un alt motiv decât cel pentru care o faci. Eu o fac doar pentru că o fac. La fel cum un păianjen își face pânza, un pește înoată – beau, pariez și scriu.”

„Sunt sinucigaș, iar alcoolul este cea mai lentă formă de sinucidere care există. Lucrez la asta de mult timp. (…) O să ajung acolo.”

Dar cel mai interesant este că, despre experiența sa de lucru la „Barfly”, a scris chiar o carte intitulată „Hollywood”; el afirma:

„Am aflat că Hollywood este mai strâmb, mai prost, mai crud, mai stupid decât toate cărțile pe care le-am citit despre el.”

Iubea pisicile, dar îl ura pe Mickey Mouse

Bukowski avea o pisică pe nume Minx. Iubea pisicile. Există chiar și o carte care reunește toate reflecțiile sale despre micii săi prieteni mustăcioși – se numește „Despre pisici” (evident). În poemul „Pisicile mele”, el scrie:

„Se plâng, dar nu-și fac niciodată griji, merg cu o demnitate surprinzătoare. Dorm cu o simplitate directă pe care oamenii pur și simplu nu o pot înțelege. Când mă simt deprimat, tot ce trebuie să fac este să-mi privesc pisicile și îmi revine curajul.”

Da, se pare că e unul din rarele momente rare în care se întrezărește latura blândă a lui Bukowski… mai ales că, pe lângă faptul că era un mizantrop, ura și unele personaje celebre precum Mickey Mouse.

„Nu putea să admită faptul că un personaj cu trei degete avea un impact atât de mare asupra a milioane de oameni. Spunea că Mickey e un personaj prostesc, care nu te învață nimic, care nu exprimă nimic real, o fantezie nenorocită, un șoarece care nu e bun de nimic și nu e nici măcar creativ. Era consternat de Mickey Mouse și îl ura spunând că nici măcar nu are suflet.” (Linda, cea de a treia soție a lui)

Era, putea fi de multe ori, un nemernic

Formația „Modest Mouse” are un cântec numit „Bukowski”. Versurile par cam dure, cu replici de genul: „Da, știu că e destul de bun de citit, dar Doamne, cine ar vrea să fie un asemenea nemernic?”. Privind clipul totul capătă sens, putea fi un adevărat nemernic, uneori, iar Linda Lee Bukowski a dus în mod clar greul.

A fost prieten cu Sean Penn și Bono

Bukowski a fost suficient de norocos pentru a fi celebru în timpul vieții – ceea ce însemna că putea să se întâlnească cu oameni celebri precum Sean Penn și să primească bilete gratuite la concertul U2 de la Bono însuși.

În documentarul „Born into This”, Penn descrie o seară de beție cu Bono, în care recită versuri împreună. La scurt timp, el vorbește la telefon cu Bukowski și descoperă că soția sa, Linda, este un mare fan U2, așa că Bono îi invită la următorul concert al trupei din Los Angeles. La concert, Bono le-a dedicat un cântec Lindei și lui Charles Bukowski, iar potrivit lui Bono, Bukowski a fost puțin surprins.

„Cred că am ajuns la bătrânul nenorocit”. 🙂

Supraviețuia cu un baton de ciocolată pe zi

De-a lungul anilor ’40, pe când se zbătea să facă muncă ieftină, Bukowski a locuit în case de oaspeți și în camere de hotel mizere. În acea perioadă abia reușea să se descurce, de fapt, el subzista în întregime cu ciocolată ieftină.

„Obișnuiam să trăiesc cu un baton de ciocolată pe zi – costa o monedă de cinci cenți. Îmi amintesc întotdeauna că batonul de ciocolată se numea Payday. Asta era ziua mea de salariu. Și acel baton de ciocolată avea un gust atât de bun, noaptea luam o mușcătură și era atât de frumos.”

foto credit sursa

Citește și Don’t try