„Chloe” (dramă erotică actualizată) – La umbra unei tinere în floare

Producătorul renumitelor filme Ghostbusters, No String Attached sau Up in the Air, Ivan Reitman, a încercat să adapteze Nathalie de Anne Fontaine, lucrând alături de scenarista Erin Cressida Wilson şi de realizatorul de origine armeniană, născut în Egipt, Atom Egoyan.  A crezut că a găsit, astfel, ingredientele de care avea nevoie pentru a oferi un remake seducător.

În 2004, Anne Fontaine a reunit pe ecran cuplul mitic Ardant-Depardieu, din La Femme d’à côté de François Truffaut, pentru filmul Nathalie. Relaţia dintre cei doi iubiţi intrase într-o zonă moartă, de aceea Bernard (Gérard Depardieu) îi mărturiseşte soţiei sale, Catherine (Fanny Ardant). Aceasta (stereotipul burghezei pariziene) se decide să o angajeze pe Marlène (Emmanuelle Béart), o animatoare, ca să-i testeze fidelitatea soţului ei. De la acest triunghi amoros pleacă şi regizorul peliculei Chloe încercând să obţină mai mult decât reuşise Anne Fontaine.

În versiunea nouă, rolul soţiei este interpretat de Julianne Moore, care se îndoieşte de fidelitatea soţului ei (Liam Neeson), profesor de muzică la o universitate. În rolul tinerei escorte (escort girl), menită să-l seducă pe stimabilul profesor, a fost distribuită Amanda Seyfried, descoperită graţie peliculei Mamma Mia!, deşi senzuala Scarlett Johansson ar fi putut fi o versiune mult mai ”apetisantă”. Prenumele protagonistei nu a fost ales la întâmplare, ci datorită semnificaţiei sale etimologice, simbolizând înverzirea (întinerirea), poate de aceea  a fost distribuită (ingenua şi senzuala) Amanda Seyfried.

După fiecare întâlnire, seducătoarea Chloe îi povestea soţiei aventurile cu soţul, presărând amănunte picante. În acest mod, se naşte o relaţie ambiguă între cele două femei, legătură ce va bulversa total viaţa familială a lui Catherine.

Dacă scenariul a rămas aproape neschimbat, realizatorii au adus unele modificări subtile ca să imprime suspans acestui thriller. Aici, Catherine este măcinată de nelinişte, dar nu are nicio dovadă clară, câtă vreme în Nathalie, soţul îşi mărturisise singur infidelitatea. Din aceste frământări se va naşte intriga din filmul Chloe, scoţând la iveală un permanent joc de-a v-aţi ascunselea. Spectatorul se regăseşte prins între meandrele suspiciunilor lui Catherine. Liam Neeson interpretează cu mare fineţe psiholgică eminentul profesor, admirat de studentele sale, şi lasă publicul să descopere că rolul său a fost doar un pretext pentru construirea relaţiei dintre cele două femei.

Dacă în filmul lui Anne Fontaine, acţiunea se derula într-un Paris istoric, producătorul canadian şi-a turnat remake-ul în Toronto, făcând o adaptare modernă. În ambele pelicule cele două femei aparţin unor lumi diametral opuse, dar Atom Egoyan a încercat să nu dea mare importanţă clivajului social dintre eroine. Chloe se adaptază rapid decorurilor luxoase în care evolueză, aşa cum i-o cerea meseria ei, să fie cameleonică. Arta de a se camufla este subliniată prin vestimentaţia ei, mereu adecvată mediului în care acţiona. Ea nu este, ca Nathalie, o caricatură a prostituatei, ci trece cu uşurinţă de la seducătoarea înfocată la tânăra fragilă, anunţând o personalitate complicată.

Ceea ce incită la acest film este procesul de narare utilizat, care va rămâne aproape liniar. Nu vedem pe ecran decât o dată cuplul Liam Neeson (soţul) – Amanda Seyfried (Chloe). Relaţia dintre cei doi apare doar în povestirile fetei şi în imaginaţia lui Catherine. Realizatorul exploatează resorturile dramaturgiei clasice printr-o modalitate modernă, raportându-se mereu la aparenţe şi la fragilitatea sinelui. De aceea, operatorul utilizează jocul plastic dintre lumini şi umbre şi accesorizează scenografia cu oglinzi.

Locuinţa familiei Stewart indică aparteneţa la burghezia înstărită şi este refugiul acestei familii. Fiecare membru are spaţiul său personal – fiul, un adolescent rebel contra autorităţii materne, se refugiază în camera sa, iar tatăl său se izolează în biroul propriu. Cei doi bărbaţi rămân conectaţi la restul lumii prin intermediul Internetului, în timp ce Catherine pare să fi pierdut legătura cu mediul exterior. Regizorul Egoyan a relevat impactul pe care tehnologia actuală îl are asupra relaţiilor umane.

Băiatul surfează pe Net, tatăl său poartă discuţii discrete, pe chat, cu studentele sale, ceea ce stârneşte neliniştea Catherinei. Ea devine chiar intruzivă penetrând, pe rând, spaţiul intim al celor doi bărbaţi din viaţa sa, care comunicau pe web. În mod paradoxal, reţeaua mondială este (aici) un spaţiu al intimităţii. Totuşi, acest element al vieţii moderne rămâne doar anecdotic şi nu se constituie într-un punct important al naraţiunii filmice. Internetul inserat în acest remake are rolul de-a aminti de noile medii de comunicare.

Adaptarea semnată de Atom Egoyan nu ne conduce, din păcate, spre mari interogaţii, ci ne transformă doar în simpli spectatori pasivi. Finalul moralizator al acestui thriller erotic indică doar o actualizare a vechii reţete a dramei erotice. Lăsând deoparte răceala din poveştile intelectuale cu care şi-a obişnuit publicul, regizorul Egoyan creează o dramă intimistă, senzuală (graţie trioului actoricesc), captivantă, deşi previzibilă pe alocuri.

Regizor: Atom Egoyan. Scenarist: Erin Cressida Wilson. Compozitor: Mychael Danna. Operator: Paul Sarossy. Producător: Jeffrey Clifford, Joe Medjuck, Ivan Reitman. Monteur: Susan Shipton.
Distribuţia: Amanda Seyfried (Chloe), Julianne Moore (Catherine Stewart), Liam Neeson (David Stewart), Max Thieriot (Michael Stewart), Meghan Heffern (Miranda)

 

Via WebCultura