„Mi-aș dori să rămânem în memorie pentru Kashmir, mai mult decât pentru Stairway To Heaven”
spunea cântărețul Robert Plant la mai mult de trei decenii după ce melodia a fost lansată pentru prima dată, ca ultimă piesă în dublul album Physical Graffiti.
„Este atât de exact; nimic suprasolicitat, nici o vocală isterică. Zeppelin perfect.”
Melodia a devenit bază de concert, Led Zeppelin interpretând Kashmir în fiecare spectacol live de la apariția ei, în 1975, până la ultimul lor spectacol, în 1980.
Este perfectă. Dintre multele momente muzicale excepționale pe care Led Zeppelin le-a acumulat de-a lungul carierei de opt albume de studio, Kashmir rămâne unul cu totul distinct. Face parte din cele de înaltă clasă, precum Whole Lotta Love și Stairway To Heaven, destinate să depășească toate barierele muzicale și să devină universal recunoscute. Un clasic.
Cu Kashmir, Led Zeppelin au escaladat înălțimi pe care, după aceea, nu le-au mai atins. Au încapsulat acolo un mix de esențe tari: parte rock, parte funk, parte furtună de praf africană.
Intitulată inițial Driving To Kashmir, piesa nu are nimic de-a face cu Kashmir-ul din nordul Indiei; este o metaforă muzicală generată de o lungă călătorie făcută de artist prin ținuturile deșertice din sudul Marocului. „Era un drum cu o singură bandă care tăia precis deșertul. Două mile spre est și vest erau doar crestele stâncilor de nisip. Făcea impresia unui canal și nu părea să aibe sfârșit”, spune el.
„Oh, lasă soarele să-mi bată pe față, stelele să-mi umple visele.”
La 7 septembrie 1968
Jimmy Page, Robert Plant, John Paul Jones și John Bonham debutau live sub numele de Led Zeppelin, devenită ulterior una dintre cele mai mari trupe rock.
Robert Plant, 23 mai 1975, Earls Court Exhibition Centre, London, UK
Cântecele Led Zeppelin ne-au învățat atât de multe. Sunt minunați să-i asculți – Jimmy Page este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari chitariști din toate timpurile, John Bonham o forță incredibilă în spatele tobelor, John Paul Jones, la bas și tastaturi, cel care reușea să-l susțină pe rapidul și sălbaticul Jimmy Page, iar Robert Plant vocea care unea totul.
Muzica lor este grozavă, dar ascultați cuvintele …
„A ta este pânza, a mea este mâna care coase timpul…”
foto tumblr.com
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.