Site icon Bel-Esprit

John Malkovich – Vine sau nu vine…?

UPdate: John Malkovich se află la Timișoara, pentru două zile de spectacol teatral excepțional: ”Comedie infernală”, la Teatrul Național Timișoara. Save the date: Joi, 20 iulie și vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19!

John Malkovich – Vine sau nu vine…?

România are viitor… cultural. Titlul de Capitală Europeană a Culturii acordat Timișoarei este un titlu de onoare acordat de Comisia Europeană pe care primarul Dominic Fritz dorește să-l aducă la cunoștință întregii lumi. Așa că, după cum a declarat în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, a realizat un amplu proiect din care nu lipsesc surprize de proporții. Dacă nu erau atâția ”cred”, ”nu știu”, ar fi fost mai bine, dar până la urmă, speranța moare ultima:

O să fie cred că peste 1000 de evenimente în total, de la dans contemporan, la expoziţii, la teatru, la concerte. O să fie câteva high light-uri, adică câteva vârfuri care o să atragă mulţi oameni. Şi speranţa noastră este că o dată atraşi de un vârf, se uită şi la anumite proiecte şi evenimente mai mici. Acum începem cu nişte expoziţii mari, Adina Pintilie, care a câştigat Ursul de Aur la Berlin, care a avut pavilionul României la Bienala din Veneţia, care aduce expoziţia ei în Timişoara şi asta pentru câteva luni, sigur va atrage multă lume. În septembrie o să lansăm cea mai mare expoziţie Brâncuşi din ultimii 50 de ani, în România. Şi cred că singura mare expoziţie Brâncuşi dincolo de… nu ştiu, Paris şi Bruxeles şi Londra. Sunt lucrări de la Pompidou (Paris), de la Londra, din România, acuma nu ştiu exact dacă şi din New York, dar este o expoziţie serioasă cu lucrări serioase, care cu siguranţă va atrage oameni specific pentru asta. Asta avem pe partea de expoziţii. Nu putem să expunem doar arta şi cultura României, ci de aceea conceptul este să cuplăm de foarte multe ori un artist, un muzician, un actor, un regizor local sau din România cu un partener din Europa. Deci avem trupe de teatru din Europa care vin şi pun pe scenă o piesă cu o trupă locală, la fel cu orchestre. Avem un eveniment mare tot în septembrie în care o să fie peste 400 de de muzicieni pe scenă într-una dintre cele mai mari opere de muzică, în care o să vină o orchestră din Germania. O să vină Orchestre Naţional de France, unde e Cristi Măcelaru timişorean este dirijorul. Va veni John Malkovich să joace o piesă de teatru.

Photo credit: Richard Mille (https://www.richardmille.com)

 

Expoziție Brâncuși în România și Malkovich, în ordinea asta le-aș clasifica, da, asta e o știre. Parcă mi-e și teamă să mă bucur! Evident, românul panicard a început să socotească la nesfârșit prețul biletelor la Sofia și la Atena, iar comentariile curg, dezlănțuite. Viața noastră de pe Facebook e literalmente inflamată de comentarii, atât de multe și atât de variate! Prea! Concluzia mea este că pătura care nu se plânge de bani va avea oricum acces la locurile din față, ca în viață, noi, ăștia mai de jos, dacă avem/cât avem/cât împrumutăm, atâta avem și de atât ne distrăm.

Dar nu e o problemă, dacă nu putem ajunge din diferite motive, avem posibilitatea să savurăm filmele lui Malcovich (Empire of the SunThe Killing FieldsDangerous LiaisonsCon AirBeing John Malkovich și Changeling – cele mai bune, după părerea criticilor de film)pe Netflix, HBO, pe site-urile de filme online, dar și să citim mai multe (interesante) despre el (într-o sinteză a articolului semnat de Gaby Wood  de la The Guardian). Și să sperăm (deși nu ne putem baza pe vorba altuia) că, într-un fel sau altul, vom putea avea măcar pentru o secundă bucuria de a-l vedea în țară. Nu doar pentru noi, ci, mai ales, pentru prestigiul ei.

Prezența lui la interviul din Paris e surprinzătoare pentru jurnalist, care povestește scena cu mult aplomb:

Sosesc la hotelul cochet din Paris unde John Malkovich mi-a cerut să ne vedem, tocmai la timp să-l privesc venind pe coridor ca un model pe podium, cu mișcări leneșe. Își scoate trenciul pe care îl poartă peste un costum negru și o cravată, comandă o cafea și mă întâmpină cu un zâmbet larg. Zâmbetul, sincer, este deconcertant. La orice altceva – ținuta de designer, mersul pe care Bernardo Bertolucci l-a descris cândva drept al unui fotbalist iugoslav combinat cu o balerină – mă așteptam. Dar chipul lui Malkovich este aproape de neimaginat fără strălucirea neclintită, marca lui. Iată un bărbat, până la urmă, în ale cărui roluri de actorie se combină  Hannibal Lecter și Casanova. Și-a făcut un nume pe scenă ca fratele violent din True West al lui Sam Shepard; a fost prădătorul sexual intrigator al lui Dangerous Liaisons, creierul ucigaș al lui In the Line of Fire și Con Air. Și viața lui pare să nu fi rămas cu mult în urma artei sale: se știe că și-a urmărit propriul urmăritor cu un cuțit bowie (după ce a plecat acasă să se schimbe într-un costum mai puțin costisitor) și că a distrus în bucăți o croitorie atunci când cămășile au ajuns cu întârziere.)

O adevărată apariție, nu-i așa? Probabil ați văzut ”Being John Malkovich” și acum îmi dați dreptate! Mie și autorului articolului, desigur, pe care îl intuiesc o fire pe cât de analitică, pe atât de sensibilă. Continuăm.

Seamănă cu Sigmund Freud, cu un touch de Art Garfunkel. Ceea ce spune el pare mai puțin capricios acum decât gnomic și există un fel de înțelepciune sardonică în aproape tot ce spune. Despre terorism, de exemplu, murmură: „Cred că va continua… ar trebui să investim în cimitire”. Despre psihanaliză, prin care a trecut mulți ani: „Pentru mine, cu siguranță bate religia, care este doar mai puțin costisitoare pe termen scurt”. El comentează că filmul este un „mediu superficial” și adaugă, vehement: „Vreau să spun, există un motiv pentru care ecranele sunt atât de groase”. Malkovich este un om cu multe contradicții aparente: un actor care lucrează în mare parte în film, dar pretinde că se simte mai confortabil pe scenă, un sex-simbol care consideră scenele de s*x „umilitoare”, un sportiv care coace plăcinte și coase, un băiat din Midwestul american. care modelează, ocazional, pentru Comme Des Garçons.” 

Scurt periplu prin viața actorului

Născut în 1953, Malkovich a crescut în micul oraș minier Benton, Illinois. În ajunul Crăciunului, în anul în care s-a născut, a avut loc o mare explozie într-una dintre mine, ucigând tații multor copii care aveau să-i devină prieteni de școală. Nu existau, deci, mari planuri de viitor pe care și le putea face. Mama lui deținea și conducea ziarul local, iar tatăl său a lucrat în redacția revistei Outdoor Illinois.

John și-l amintea astfel:  „Tatăl meu a fost un bărbat foarte contradictoriu”, spune Malkovich. „Vreau să spun, cei mai mulți ecologiști din America din anii 1950 – dintre care aproape că nu existau – nu erau…din trupele aeriene. Dar tatăl meu era în cel de-al 82-lea Airborne, chiar așa a fost.” 

Crescut într-o familie în care lupta pentru mâncare între cei cinci frați erala ordinea zilei, Malkovich se trezea adesea cu fratele său împotrivindu-se pe față, iar în timp ce tatăl lor era înclinat să-i disciplineze sever, mama lor obișnuia să dea radioul mai tare. În calitate de școlar, spune Malkovich, era foarte studios, „dar rar era ceea ce studiam la școală”. Părinții săi aveau mari speranțe ca el să devină gardian de parc în Montana, dar tânărul a fugit la Universitatea de Stat din Illinois și a început să practice actoria ”din greșeală” sau, mai bine zis, din întâmplare: iubita lui juca teatru, așa că a urmat-o.

Împreună cu Gary Sinise, Joan Allen și Glenne Headley, cu care s-a căsătorit mai târziu, Malkovich a fondat faimosul teatru Steppenwolf din Chicago. Când producția lor ”True West” a fost jucată la New York, el a fost „descoperit” și a început intrat în lumea cinematografiei. A fost nominalizat la Oscar pentru rolul unui orb în Places in the Heart, primul său film. Primul!

Căsătoria lui cu Headley s-ar fi terminat, după cum se spune, după ce a avut o aventură cu Michelle Pfeiffer în platoul de la Dangerous Liaisons (titlu sugestiv, nu-i așa?). Acesta a fost momentul a intrat în psihanaliză, ceea ce i-a permis, spune actorul, să „înțeleagă motivul pentru care a răspuns în anumite moduri și de ce nu s-ar pune din nou în anumite situații”.

În timp ce filma The Sheltering Sky, a cunoscut-o pe asistenta franco-italiană a lui Bertolucci, Nicoletta Peyran, cu care locuiește în sudul Franței. Au doi copii, Amandine și Loewy.

Nu m-aş descrie ca o persoană căreia îi lipseşte încrederea, însă aş spune doar că nu prinzi niciodată fantomele pe care le vânezi.

Exit mobile version