Iulia-Maria Ciherean, despre bunele maniere

Iulia-Maria Ciherean, despre bunele maniere

În ziua de astăzi oare mai merită să vorbim despre bunele maniere sau ele au devenit, oarecum, inutile? Personal, cred că e nevoie de bune maniere, indiferent de vremurile pe care le traversăm. Totodată, consider că buna creștere nu este și nu va deveni niciodată inutilă, pentru că îl face pe fiecare individ să se respecte în primul rând pe sine, apoi pe ceilalți. Nicolae Aurelian Steinhardt spunea că: ,,Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși” (,,Jurnalul fericirii”).

Oamenii, în mai toate timpurile, au avut predispoziția de a se opune legilor impuse de politețe, deoarece la o primă impresie, ele par a conține câteva restricții, fiind de prisos, însă situația nu stă chiar așa. Fiecare persoană ar trebui să accepte că e nevoie de aceste maniere, că nu sunt nefolositoare, că ne ajută și chiar contribuie semnificativ la formarea noastră, la bucuria de a ne comporta frumos și civilizat în toate situațiile întâlnite la fiecare pas: ,,Bunele maniere au rădăcini într-un sentiment uman profund, care tinde spre o armonie între comportare și etică, între frumusețea caracterului uman și moralitatea sa.” (Aurelia Marinescu, Codul bunelor maniere astăzi, București, Editura Humanitas, 2017, p. 20.).

Orice om dorește să fie respectat, însă pentru ca acest lucru să fie posibil e nevoie ca și el să-i respecte pe cei din jurul său: ,,Un om politicos oferă respect și prin urmare îl poate revendica, dar mai întâi de toate dezvelește respect pentru sine” (Mihaela Nicola, Cu mănuși, București, Editura Humanitas, 2009, p. 13).

Un cod al bunelor maniere e alcătuit dintr-o suită de legi, care de fapt sunt niște convenții, ,,având toate un numitor comun: a nu-l deranja pe semenul tău, ci a-l face să se simtă bine în prejma ta.” (Aurelia Marinescu, Op.cit., p. 20). Lipsa manierelor nu e sancționată de autorități cu atât de multă strictețe precum în cazul altor delicte implacabile (de exemplu, furtul), ci proastele maniere sunt sancționate mai degrabă de cei din jurul nostru. Nu există legi scrise care să ateste faptul că ești nepoliticos dacă râzi zgomotos, dacă vorbești încontinuu și mult prea tare, dacă ți-ai învățat copilul să te strige de jos, din stradă (când locuiești la etajul zece) sau pentru că stai nepermis de mult la cineva în vizită, însă fiecare mică sau mai mare abatere e taxată într-o formă sau alta de alte persoane (Ibidem, p. 21). Astfel, niciodată nu e prea târziu să învățăm unii de la alții ceva bun, însă cu cât vom învăța mai devreme ce se cuvine și ce nu, ce se cade și ce nu, ce se face și ce nu, cu atât viața noastră va fi mai ferită de surprize neplăcute.

Bunele maniere sunt reguli codificate și învățate, care au capacitatea de a lărgi mobilitatea și libertatea individului. Astfel, ,,știind precis cum trebuie să se poarte în toate ocaziile vieții, omul manierat capătă siguranță de sine, scapă de complexe, este acceptat și respectat de cei din jur; într-un cuvânt, devine mai liber.” (Ibidem, p. 25). Ele au apărut la curțile regale și adoptate de către aristocrație, singura clasă socială aptă în acele vremuri să decidă dacă un anumit obicei era necesar de a fi impus sau nu. Datorită acestui fapt, în secolul al XV-lea și al XVI-lea, bunele maniere reprezentau un stil de viață particular. Odată cu apariția burgheziei, bunele maniere încep să fie cunoscute tot mai mult și să se generalizeze, devenind în prezent niște norme de conduită acceptate de toată societatea. Totodată, pe măsură ce anii se scurg, unele dintre aceste reguli se dovedesc a fi nepotrivite cu prezentul, pe când altele diferă de la țară la țară. Este cunoscut și faptul că un obicei pentru a face parte din codul bunelor maniere trebuie să treacă ,,proba timpului”, tocmai datorită faptului că lucrurile sunt într-o continuă schimbare.

În ceea ce privește bunele maniere, ideal ar fi ca oamenii să știe să-și păstreze cât mai multe obiceiuri bune și să le corecteze pe cele mai puțin bune. Astfel, se pune problema dezobișnuinței unei persoane de un obicei prost, ceea ce e destul de greu, cum ar fi ,,să convingi un intelectual de excepție că el este un <<model>> și că nu are voie să apară în public mestecând gumă? Cum să convingi un om care are prostul obicei să promită și să nu se țină de cuvânt (care nu respectă nici măcar ora pe care ți-o fixează pentru o întâlnire) că acest <<obicei>> ar trebui schimbat?” (Ibidem, p. 28).

Bunele maniere nu sunt de mai multe tipuri. Nu există bune maniere pentru societate și bune maniere pentru acasă. Este necesar să avem același comportament atât în familie, cât și în mediul exterior acesteia. Astfel, bunele maniere nu ar trebui să fie niciodată absente dacă vrem să fim respectați și îndragiți și dacă ne dorim să creăm o impresie bună de fiecare dată. Este esențial să știm cum să ne comportăm între cunoscuți, între prieteni, cu familia, la serviciu, oriunde în lume și cu oricine. Prezentul oferă numeroase resurse care să ne ajute să realizăm aceste lucruri, care în trecut nu se întâlneau și nu erau pomenite în niciun loc. Există și unele situații (mai rar) când se acceptă mici abateri de la un comportament corect. Uneori, nici gafele nu pot fi evitate. În aceste condiții, este recomandat să se acționeze cu tact.

Voi aminti acum de câteva maniere de bază, privind salutul și prezentarea persoanelor:

• Astfel, când mergem pe stradă ar fi bine să ne supraveghem în permanență ținuta, să nu facem mișcări nepotrivite cu corpul nostru pentru a avea o ținută corectă. Când ne oprim să discutăm cu cineva (pe stradă), nu ne vom sprijini de ziduri, nu vom sta cu mâinile în buzunare, pentru că nu sunt gesturi elegante față de persoana cu care purtăm un dialog.
• Dacă vorbim de salut, e absolut obligatoriu ca un bărbat să salute primul o femeie. Aceasta la rândul ei va saluta bărbatul. În țările anglo-saxone, de exemplu, există o altă regulă privind salutul: ,,femeia salută prima pentru al autoriza pe domnul întâlnit s-o salute la rândul lui” (Ibidem, p. 50). În Europa continentală, regula este cea pe care am anunțat-o anterior: domnul salută, doamna răspunde. Dacă două persoane se întâlnesc și sunt de același sex și de aceeași vârsă, ele se vor saluta simultan.

• În ceea ce privește prezentarea persoanelor, e necesar a se cunoaște câteva reguli și a se evita gafele (pe care societatea le sancționează imediat). În acest sens, întotdeauna, se prezintă bărbatul femeii, cel mai tânăr se prezintă celui mai în vârstă, inferiorul – superiorului, subordonatul – șefului, pe scurt : se prezintă rangul inferior celui superior (Ibidem, p. 60). Prezentarea indivizilor marchează o legătură între acele persoane, care încetează să mai fie străine una față de cealaltă. După acest pas, este permis ca noii persoane cunoscute să-i vorbești, să-i faci, poate, o invitație undeva și să-i adresezi un salut în momentul plecării.

• Privind salutul, întinderea mâinii ridică adesea probleme. Astfel, persoana cu grad ierarhic mai înalt întinde mâna celui cu grad inferior; doamna întinde mâna domnului; persoanele în vârstă întind mâna celor mai tinere. La birou, superiorul întinde mâna angajaților, iar clienții sau partenerii de afaceri sunt întâmpinați cu o strangere de mână. Acest gest este suficient să fie realizat o singură dată pe zi, chiar dacă acele persoane se intersectează de mai multe ori în același interval de timp. În rest, este de-ajuns un simplu zâmbet și o clătinare a capului (Silke Schneider-Flaig, Noul cod al bunelor maniere, traducere de Iulia Ionescu, București, Editura Sian Books, 2009, p. 16).

Citește și Feminismul și manierele pe cale de dispariție