Iubito, miroase a primăvară – Dan Stoica

Iubito, ți-au ieșit trandafiri prin sprâncene,
simt cum răsuflă pădurea când dormi pe umărul meu.

Mai ții minte prima îmbrățișare? 
O luptă pe viață și pe moarte cu cerbii care dădeau târcoale,

Mi-s brațele pline cu amintiri… 
le duc în spatele casei la porci și la vite,

Mi-s degetele grele de necazuri cuibărite sub streașină!

Adu scara, iubito! Ad-o iute!

E vremea să le dăm jos, să ardem rămășițele iernii din grădină, să spălăm ferestrele, 
Să intre soarele-n noi,
Să ne ia de mână, să ne învețe iar să zburăm 
așa cum făceam când eram de vârsta noastră cea adevărată, 
Cel mult douăzeci, 
Cel mult treizeci, 
Cel mult o veșnicie,

Iubito, adu iute scara! 
S-a lăsat seara! 
Soarele s-a pribegit, 
Scara-i scundă, 
Streașina semeață, 
Fereastrea se strâmtează, 
Muntele din față 
a crescut cu un deal, cu un pisc, cu o melancolie,

Iubito,
Cum mai înmiresmau sprâncenele tale,
când mă luptam cu cerbii,
pentru o privire de la tine!

Citiți și Viața nu se uită cum tragem de ea, de același autor.

Sursă foto: tumblr.com