îți voi spune ce văd. văd
un elefant înghițit
pe nemestecate. privită
din interiorul șarpelui boa
asta e viața.
micul meu prinț nu mai ești mic. între timp
mi-ai cerut mâna și ai dus-o la gură cu inel roșu
ai sărutat-o cu inel moale pălărie de fetru în care se
clocesc ouăle
morții. ne veselim burta
șarpelui e un elastic nu trage
cu praștia-n soare, ah
de ce-ai tras?
foto sursa
________
vinul cel roșu izbește
cu ciocul roșu
în pieptul său neasemuit
de roșu
locuiește acolo femeia viselor lui
știe că e o contorsionistă
amețită de ceva alb
ah, neasemuit de alb… Citește și vinul cel roșu
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.