Cu-aceleași gesturi de păsări sticloase
trufașe umbre își tremură crinolina
pe-obrazul ei
Istorii noi iau locuri în lojă
privind spectacole vechi
pândite prin piele
ce se repetă
cusute cu oase.
Dintr-un sertar al timpului
uitat deschis ieri
cad aiurite
în piruete
trei așteptări
Ea-și mângâie tâmpla și le
răsfiră
încă o dată
spre nicăieri.
Vede-n oglinzi pași de cerneală
iubiri chemate din mers
ferestre sparte întind o mână
când aspre, când dulci
cuvinte se-apleacă în hău
peste vers.
foto tumblr.com
Citește și Flacăra de la două gutui
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.