În vârtejul mercurialului Dalí – „Dalíland”

Deși nu este tocmai o biografie cinematografică exhaustivă, „Dalíland” devine o peliculă incitantă în care vom regăsi bărbatul, mitul și mustața celui care a fost Salvador Dalí.

Topirea ceasurilor l-a transformat pe Salvador Dalí într-un brand, iar mustața lui ondulată a făcut din el un ‘logo viu’.  Despre celebritatea artistului, despre întreaga sa iconografie artistică – în fapt – despre esența modernității lui Dalí ne povestește Mary Harron în „Dalíland”. Pelicula aruncă o privire asupra omului din spatele mitului — sau, mai degrabă, la omul care s-a transformat în propriul său mit și lucrează neobosit pentru a-l susține, pentru că așa își putea câștiga existența mai ușor.

Filmul îl înfățișează pe Dalí nu doar ca un artist, ci ca pe cineva care joacă rolul unui artist – jucându-se pe sine și transformându-și propriul personaj într-o vedetă pe scena mondială. Performanța sa este puternică și necruțătoare, iar filmul necesită un actor de o anumită statură și cu un fler comparabil pentru a-l umple: Ben Kingsley. Actorul îl înzestrează pe Dalí cu măreție, grandoare și grandilocvență. Abilul interpret dă dovadă de o maiestuoasă absorbire de sine și o sclipitoare eficacitate calculată (redă cu brio conștiința de sine a propriilor maniere și manierisme a celebrului artist).

Bunăoară, filmul regizat de Mary Harron („American Psycho”), îl prezintă pe Dalí din anii 1970 prin ochii unuia dintre asistenții săi, James Linton. Povestea cadru are loc, de fapt – la începutul anilor ’80, după ce un incendiu de la o reședință din Spania îi distrusese viața lui Dalí, acum văduv. Urmărind reportajul de la televizor, James este purtat încet-încet în trecut. Proaspăt absolvent al unei școli de artă din Idaho, acum asistent la o galerie din New York, reprezentându-l pe Dalí, James (Christopher Briney, care este foarte atrăgător) este trimis să aibă grijă de Dalí. Practic, un băiat drăguț anodin, James servește drept mandatar pentru privitor, un turist cu ochii mari într-un pământ străin seducător. El intră parțial întâmplător, deși aspectul său și buna sincronizare îl ajută. Dalí, care se luptă să producă suficiente lucrări noi pentru o viitoare expoziție, îl recrutează pe James ca asistent personal.

O mare parte din poveste are loc în 1974, începând cu una dintre reședințele obișnuite de iarnă ale lui Dalí, la hotelul St. Regis din New York. Acolo, într-o suită spațioasă, înconjurat de fum de țigară și muzică rock, artistul și soția sa formidabilă, uneori terifiantă, Gala (Barbara Sukowa), prezidează un circ strălucitor, populat de oameni faimoși. În reședința sa, de la St. Regis, unde locuiește cuplul Dalí & Gala în timpul șederii lor la New York, James se nimerește în toiul unei petreceri. Tineri strălucitori și stilați sărbătoresc alături de artistul Dalí și umplu lumea lui și a soției lui, Gala, cu un aer de ambiție nesăbuită. Curând, și James devine unul dintre ei. Însuși Dalí, care este impresionat de înfățișarea angelica a lui James, îl numește „San Sebastián” (după un tablou al artistului din secolul al XIX-lea, Gustave Moreau) și îl informează pe directorul galeriei Christoffe (Alexander Beyer) despre planul său de a „împrumuta acest băiat” ca asistent până când expoziția va fi deschisă. «Gașca artistică» îi include pe rockerul Alice Cooper (Mark McKenna), pe care Dalí iubește, pe cântărețul Jeff Fenholt (Zachary Nachbar-Seckel), care joacă rolul principal într-o producție de pe Broadway „Jesus Christ Superstar” și care este protejatul, profitorul și iubitul doamnei Gala. De asemenea, o regăsim pe Amanda Lear (Andreja Pejić), un model și cântăreață despre care, în film, se zvonește că este o femeie ‘trans’. Și nu în ultimul rând, o regăsim pe tânăra cunoscută cu numele Ginesta (Suki Waterhouse), care are o aventură cu James, în timp ce îl avertizează cu înțelepciune: „Toată lumea se află aici cu un anumit scop”.

James ajută spectatorul să participe la viața privată a lui Dalí. Artistul și soția sa, Gala, sunt distrași. Și-au stabilit temeinic rolurile: el produce, iar ea îi gestionează relațiile publice. Gala este dominatoare, în timp ce el se ghemuiește alternativ, îi imploră atenția și o pune în evidență. Relația oferă tensiune și mister pe care Kingsley și Sukowa, bine potriviți, le complică cu măști și șocuri de… vulnerabilitate. Povestea – scenariul redactat de John C. Walsh – îl urmărește pe James în timp ce se prăbușește din ce în ce mai mult în curioasa «groapă a iepurilor» Dalí-Gala. Există și o scenă previzibilă (la un singur nivel), plină de corpuri zvârcolite, seri orgiastice, lupte maritale patologice și o mulțime de șmecherii năucioase din lumea artei. Mai puțin evidentă este uniunea confuză a lui Dalí cu Gala, care a început în anii 1920. Cineasta Harron completează o parte din povestea fascinantă a cuplului prin câteva flashback-uri puse în scenă inventiv, în care bătrânii Dalí și James împart ecranul cu tânărul Dalí (Ezra Miller, fermecător) și Gala (Avital Lvova).

Unul dintre cele mai bune lucruri din „Dalíland” îl reprezintă privirea amuzată și amuzantă a lui Mary Harron asupra singularului Salvador Dalí; filmul său nu este «o exhumare de la leagăn la mormânt». În schimb, pelicula se concentrează asupra unei perioade din ultimii ani ai lui Dalí, când acesta a fost eclipsat pe scară largă. Adesea a fost judecat pentru  profilul (aparent) comercial al artei sale (vezi chiar titlul filmului – „Dalíland”), cât și pentru scandalul provocat de extravaganța din viața sa privată. Rezultatul obținut de Mary Harron devine mai puțin un portret desăvârșit, cât mai mult o distilare a unei anumite sensibilități pentru a-i extrage însăși esența. Și mai este Dalí, care susține dacă l-a creat pe Dumnezeu sau Dumnezeu l-a creat pe el și care povestește despre planurile sale de a construi un penis gigant care se va întinde pe glob, văzut ca „contribuția sa la pacea mondială”. Pare epuizant.

Ar fi fost de preferat ca „Dalíland” să includă mai multe scene dintre tinerii Dalí și Gala, pentru că imaginile lui Dalí mai în vârstă, transportat fizic în amintirile sale, sunt atât izbitoare vizual, cât și liniștitoare. Ele ilustrează, de asemenea, tema centrală din opera lui Dalí, timpul, o temă încapsulată în cea mai populară pictură a sa, „Persistența memoriei” (1931).  Revedem mereu acel ceas care se topește ca Camembert cald pe un chip uman cu gene lungi.

„Dalíland” – filmul lui Mary Harron – menține o compasiune ironică față de niște «păsări de pradă / artă nebune», care și-au petrecut viața sfidând convențiile și poate realitatea însăși.

Regia: Mary Harron

Scenariul: John C. Walsh

Imaginea: Marcel Zyskind

Decorurile: Tanya Bowd

Costumele: Hannah Edwards

Montajul: Alex Mackie

Muzica: Edmund Butt

Distribuția:

Ben Kingsley – Salvador Dalí

Ezra Miller – tânărul Dalí

Barbara Sukowa – Gala

Avital Lvova – tânăra Gala

Christopher Briney – James Linton

Durata: 104 min.