din sfârșeala metalelor și din
colțuri de stradă letargice, precum
și din unele avansate căi de seducție
am tras concluzii și-un scaun la cap
uite, mi-am spus, cum se duce pe apa sâmbetei
tot puroiul ăsta împleticit și ne lasă
casă, masă, motive întemeiate și-o vrajă în lesă,
iar pe tine curat
ca lacrima.
ne-a mai rămas ceva timp de alinturi
prins în centuri c-o lână tenace
mai abitir ca morții înlănțuiți
pe sub pământuri.
foto pictura Peter Wever sursa
Citește și de la fumat
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.