<p><strong>Astăzi să ne imaginăm că „<em>nimic nu este mai firesc decât absurdul</em>” omului care-Èi caută nemurirea.</strong> (Nichita Stănescu)</p>
<p>Pentru cei/cele care puteÈi accepta fabulosul în unele momente, fie ele de visare sau contemplare, vă propun un roman miraculos, ce vine parcă dintr-o altă lume, cu o lectură ce ne solicită intens imaginaÈia Èi spiritul de acceptare, fără spaime, fără angoase.</p>
<p><strong><img class="size-full wp-image-6417 alignleft" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2019/02/a077e9ebe5e952f8981844ed41a00b50.jpg" alt="" width="220" height="311" />Halldor Laxnes spunea: „<em>Trebuie să devin un mare scriitor sau mor”</em><br />
„Sub GheÈar”</strong> (1968) este un roman fantastic-vizionar, filozofic, asupra căruia vrem să ne oprim.<br />
Fantasticul este o categorie estetică, ce se situează între miraculos Èi straniu. În miraculos, supranaturalul este justificat, totuÈi eroul are o reacÈie de respingere. În spaÈiul straniului, faptele aparent supranaturale, sunt acceptate, ca aparÈinând normalităÈii. În modernism, absurdul este o aventură existenÈială, ilustrând reversul realului, cu o tipologie specifică a personajului absurd, care poate avea o doctrină personală, după cum spune unul din presonajele scriitorului Halldor Laxness :</p>
<p><em>„Mi se pare că e prea devreme să folosim cuvintele, ar trebui să aÈteptăm până când lumea va fi fost creată” . Geneza e în deplină desfăÈurare</em>.” Spune pastorul Jon Primus din romanul absurd, „Sub GheÈar”.</p>
<p>Când, la 18 ani, îÈi spunea că „<em>Trebuie să devin un mare scriitor sau mor</em>”, <strong>Halldor Laxness</strong> ( 23 aprilie 1912 – 8 februarie 1998), avea deja un roman publicat Èi intuia că se află pe drumul cel bun „<em>spre o cunoaÈtere a oamenilor Èi a lumii”</em>. Iar la 43 de ani, în plină glorie literară, cu o creaÈie literară vastă, alcătuită din poezie, dramaturgie, eseuri, traduceri Èi, mai ales, proză, din care amintim câteva titluri de romane : <em>„Sub Muntele Sfânt”, „Marele Èesător din KaÈmir”, „O istorie din Islanda”, „Oameni independenÈi”, „Timpuri grele”, „StaÈia atomică”, „Clopotul din Islanda”, „FericiÈii războinici”, „Paradisul dorit”, „Sub GheÈar” (</em>roman ecranizat de fiica sa, regizor), Halldor Laxness, cel născut în mijlocul unei naÈiuni atât de adâncite de secole în poezie Èi tradiÈie literară, primeÈte premiul Nobel pentru literatură, „<em>pentru forÈa epică vie prin care a reînnoit marea artă narativă a Islandei</em>” (1955). CredinÈa, cu manifestările ei <em>într-o comunitate mică, îndepărtată, excentrică Èi fabuloasă</em>, constituie punctul de pornire al romanului ce cuprinde <em>raportul sau darea de seamă</em> a emisarului episcopului din Islanda, trimis cu o misiune specială în strania parohie de la Snaefellsjokull.<br />
<strong>Primii paÈi spre absurd. </strong>Acolo, sub GheÈar, în parohie, nu se mai respecta tradiÈia, acolo se întâmplau lucruri ciudate, într-<em>o primăvară</em> care pare a nu mai fi renaÈterea lumii, ci într-un mod absolut ciudat, „anotimpul între iarbă Èi fân <em>este dintotdeauna cel în care se sting Èi animale, Èi oameni”.</em>Călătoria tânărului emisar, care este Èi nu este chiar un teolog, în înÈelesul deplin al cuvântului, ne introduce uÈor, uÈor, prin descrieri de peisaje, în specificul acelui Èinut straniu :</p>
<p>„<em>MunÈii din dreapta Èoselei au culmile negre. Din loc în loc, troiene de zăpadă, versanÈi arÈi, vaste Èinuturi mlăÈtinoase, cenuÈii, între munte Èi Èărm. Dar există pe râuri Èi lacuri o lucire stranie…</em> „GheÈarul” aduce uneori cu o strachină de pământ întoarsă cu gura în jos, cu smalÈul un pic albăstrui, iar alteori cu porÈelanul chinezesc translucid, cu margini aurii”. Nimeni de pe-aici nu se îndoieÈte că gheÈarul este centrul universului. Privindu-l, dispare corpul deloc spectaculos pentru alpiniÈti Èi „rămâne sufletul înveÈmântat în aer”. În anumite momente gheÈarul e iluminat de o „iradiere specială Èi se scaldă într-o strălucire de aur cu o puternică aureolă de raze”, iar noaptea el devine „o siluetă liniÈtită care s-a retras în sine Èi răsuflă peste oameni Èi animale cuvântul <em>niciodată</em>, care poate că înseamnă <em>mereu</em>.”</p>
<p><strong>Personaje ciudate, gesturi paradoxale Èi fapte absurde<br />
DomniÈoara <em>Hnalltora</em></strong> afirmă tânărului emisar Empi, înarmat cu un carnet pentru notiÈe sau stenografieri, precum Èi cu un magnetofon pentru înregistrări, că aici „nu i se-ntâmplă nimănui nimic niciodată. Nimeni nu a văzut niciodată nimic.” Dar aici morÈii sunt „neglijaÈi”, eventual vreunul este dus la GheÈar, copiii nu sunt botezaÈi, de Crăciun nu este slujbă, iar pastorul Jon Primus se dedică potcovitului cailor, Èi aceasta e o treabă cam absurdă, din moment ce se circulă tot mai mult cu maÈina.</p>
<p>Biserica aflată în paragină, cu uÈa Èi ferestrele bătute în cuie, este o ruină, are „podeaua umflată ca o mlaÈtină”. Stranele bisericii au fost arse în timpul crizei de lemne din primăvara marilor zăpezi. Pastorul, „aflat într-o funcÈie înaltă”, după cum afirmă, si-a ars Èi el atunci mobila personală Èi cărÈile, iar în ultimă instanÈă, uÈile casei parohiale. Cauzele acestor stări de lucruri sunt, în viziunea lui „copiii, Vremea, Legea GravitaÈiei Èi Timpul. Nimeni nu le poate Èine piept”.</p>
<p><strong>Pastorul Jon Primus</strong>, personajul central, referitor la episcopul Islandei, spune că „nu cădem de accord în nicio privinÈă. Dar totul e să cazi de acord să nu cazi de acord”. AÈa că „o să cădem de acord să nu fim de acord Èi o să rămânem prieteni buni ca înainte” ; aceasta este filozofia lui de viaÈă. Consideră potcovitul Èinând de vindecarea sufletelor.<br />
El abia aÈteaptă să adoarmă cu gheÈarul, să se trezească dimineaÈa lângă el, iar moartea să-l elibereze din funcÈie Èi să intre în gheÈar, căci cimitirul este aproape inexistent, toate crucile fiind căzute.<br />
Are percepÈia vieÈii ca joc : „Să spunem că aceasta este o casă Èi eu mă prefac că mă cheamă pastorul Jon”. Nu are viaÈă personală, consideră că femeile sunt un miracol, poate pentru că mireasa lui a fugit cu prietenul său chiar la propria nuntă.</p>
<p>Doctrina lui este, desigur, bizară: istoria este o născocire, Èi încă una proastă, crede el. Căutând una mai bună, a găsit teologia, deci tot o născocire, s-ar părea.</p>
<p>Èi are o teorie pe care Empi o consemnează: diferenÈa dintre un romancier Èi un istoric constă în faptul că primul spune minciuni în mod deliberat Èi doar în joacă, „”istoricul, în naivitatea lui, spune minciuni Èi îÈi închipuie că spune adevărul. Toată istoria, inclusiv istoria lumii este o născocire. Iar timpul este supranatural, el nu este nici energie, nici materie, nici dimensiune, cu atât mai puÈin funcÈie. Èi cu toate acestea, este începutul Èi sfârÈitul CreaÈiei lumii.”</p>
<p>Este momentul în care Empi gândeÈte, fără a consemna: „Se prea poate ca unele dintre ideile pastorului să aducă o uÈoară atingere, pe alocuri, teologiei creÈtine… Codul etic care ordonează comportamentul pastorului Jon poate fi identificat în teologia compasiunii a secolului al doisprezecelea”.</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p><strong>Cantorul Tumi Jonsen</strong>, personaj pitoresc Èi el printr-un absurd al afirmaÈiei Èi negarea ei în fraza imediat următoare, cu inserÈia lucrurilor în ambiguităÈi, într-o ceaÈă de nepătruns : despre sicriul misterios urcat pe gheÈar, spune că „este o bârfă indecentă” , aruncă umbre de îndoială asupra poveÈtii spuse , nu face niciun efort să descrie lucrurile, alunecă pe lângă punctele principale ale subiectului, tăinuieÈte anumite detalii, găseÈte anumite justificări personale, cum ar fi : „În linii mari, există diverse lucruri la GheÈar pe care e greu să le-nÈelegi…”<br />
<strong>Helgi</strong>, numit <strong>Langvetningur </strong>este „un bărbat care „a venit spre mine cu un zâmbet radios, direct din spaÈiul cosmic”. El Ètie că potrivit clarvăzătorilor unele locuri sunt mai predispuse la prezenÈe spirituale decât altele. „Din locurile în care s-a născut Numai-gândul, inteligenÈa umană are acces la Supracomunicare. Islanda este una dintre sferele pentru această prezenÈă specială, este un loc în care focul devine pământ, pământul devine apă, apa devine aer, iar aerul devine spirit. Aici la GheÈar, boul divin al nemuririi va fi înhămat la plugul sufletului, suntem în supracomuniune Èi originile vieÈii sunt în puterea noastră”.</p>
<p><img class="aligncenter size-full wp-image-6418" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2019/02/4108386d07214584482562e31bd65c72.jpg" alt="" width="564" height="553" /></p>
<p><strong>NaraÈiunea </strong>este Èesută în iÈele ei complicate prin formule memorabile, cu o notă de autenticitate Èi umor. Ele dau savoare Èi oralitate stilului, într-o proză fluentă, plăcută, cu o artă a dialogului viu, deÈi absurd, prin care personajele îÈi transmit gândurile Èi stările, se acceptă în acea dizarmonie ascetică Èi absurdă, o proză care-l antrenează pe cititor în a urmări desfăÈurarea faptelor. Formule precum : „zic unii” , „n-aÈ îndrăzni să bag mâna în foc pentru adevărul acestei poveÈti”, „se spune”, „eu doar duc mai departe ce mi s-a spus Èi mie”, „există savanÈi demni de încredere care au afirmat”, „o tradiÈie în care cred”, „unii ar zice că-i un pic cam ciudat”, „ca să nu lungesc vorba”, „cronicile spun”, „lumea e nesigură…”</p>
<p>Apoi, este remarcabilă maniera de ocolire a răspunsurilor Èi de introducere a cititorului în obscuritatea faptelor. Iată câteva consemnări din raportul emisarului : „Întrebat cu privire la biserică Èi la viaÈa parohială ; răspuns – despre alimentaÈia presurilor de zăpadă Èi potcovirea cailor.” „ Întrebat cu privire la călătorii suspecte, posibile funeralii, sus, pe gheÈar ; răspuns – despre un cadavru care s-a sculat din morÈi gol-puÈcă Èi a copt pâine pentru cei care-i purtau sicriul.” „În ceea ce priveÈte starea civilă a pastorului din parohie, mi se dau informaÈii despre o nobilă spaniolă care a fost alăptată toată viaÈa, până când bărbaÈii i-au făcut un copil. Răspunsuri instructive, dar mai degrabă tangenÈiale”.</p>
<p><strong>Absurdul împins în fantastic. </strong> Snaefellsjokull beneficiază de comunicare astrală.</p>
<p>Dr. Syngmann afirmă că grupul său insuflă viaÈă. „<em>Transferăm viaÈă dintr-un corp în altul, biotelekinezie. </em><em>Sau, între planete, astrobioradiofonie. Suntem pe punctul de a transfera oameni în peÈti Èi peÈti în oameni. Sperăm să reuÈim să conservăm viaÈa până la trei mii de ani Èi poate că într-o zi o să trezim la viaÈă mumiile din Egipt Totul e aÈezat pe funcÈii cosmobiologice. Am reuÈit comunicarea intergalactică</em>. ” <strong><br />
</strong>Personajul însă se stinge din viaÈă. Rămâne însă întipărită în conÈtiinÈa cititorului problematica fiinÈării omului în univers, ideea de nemurire, pe care Halldor Laxness o abordează aici în manieră fantastică.</p>
<p><strong>Epipemides</strong> este un personaj fabulos, nemaiîntâlnit : „Nu vorbeÈte. Doarme de cincizeci Èi Èapte de ani. Nu vorbeÈte nici măcar în somn Dar în somn cheamă la viaÈă sau ucide insectele cu ochii. Când se va trezi, va vorbi.”</p>
<p><strong> </strong><strong>Vocile auctoriale</strong></p>
<p>Romanul este scris la persoana I, însă personajul-narator, îÈi dă numele Empi, Èi vorbeÈte despre el la persoana a III-a. Alteori, fiind vorba de un Raport scris, se adresează Èi cu „Subsemnatul” – „eu”, dar Èi „el” Vorbind despre „unele lucruri care s-au întâmplat sau mai degrabă nu s-au întâmplat”, se referă la sine, cu persoana a III-a : „Are subsemnatul autoritatea de a-i solicita unui pastor de parohie o dare de seamă asupra unei chestiuni personale, care n-a fost niciodată prilej de controverse, dar care ar putea constitui un caz pentru poliÈie… ?”</p>
<p><strong> Mesajul<br />
</strong>Vorbim de o dizarmonie absurd-ascetică, acolo, sub GheÈar, pastorul Jon nu-Èi mai îndeplineÈte obligaÈiile pastorale, trăieÈte chiar dorul de contopire prin moarte cu GheÈarul, nu ni se spune de ce se întâmplă toate acestea, dar intuim, arătându-ni-se imaginea somonului congelat în pachetul „de cristal”, că soluÈia de conservare prin congelare după moarte, a acelor oameni, ar însemna, într-un mod cu totul fabulos, o formă de prelungire a existenÈei, un fel de nemurire. În plus, Dr. Syngmann Èi ai lui sperau la o conservare a vieÈii până la trei mii de ani, nemurirea însăÈi… Este un spaÈiu firesc în miraculosul său pentru comunitatea de sub GheÈar, dar halucinant Èi atât de straniu, încât Empi fuge încercând să se salveze Èi să găsească Èoseaua principală, care, în plan simbolic, ar fi ideea de normalitate, în sensul biblic.</p>
<p><strong>Citate</strong> din instrucÈiunile episcopului pentru Empi, din care răzbate uÈor un parfum paradoxal :<br />
<em>„Pur Èi simplu trebuie să spui Èi să faci cât mai puÈin cu putinÈă. Fii cu ochii-n patru. VorbeÈte despre vreme. Întreabă ce fel de vară a fost anul trecut Èi în cel de dinainte. Spune că episcopul are reumatism. Nu încerca să îndrepÈi nimic – asta e treaba noastră, la Ministerul Afacerilor Ecleziastice, cu condiÈia să Ètim ce este în neregulă. ÎÈi cerem doar un raport, nimic mai mult. Lasă-I să vorbească, nu-I contrazice! Iar dacă sunt tăcuÈi, ce anume trec sub tăcere. Notează orice e relevant. Să nu fii personal, fii sec! (…) Nu ne pasă câtuÈi de puÈin ce crezi tu despre toate astea. (&#8230;) Niciun fel de verificare ! Dacă oamenii spun minciuni, aÈa să fie ! Să nu uiÈi că puÈini sunt cei care ar mărturisi mai mult decât o mică parte din adevăr. Cuvintele rostite constituie fapte prin ele însele, fie că sunt adevărate, fie că sunt false. Când vorbesc, oamenii se dezvăluiesc pe ei înÈiÈi, fie că mint, fie că spun adevărul. (…) Să nu ponegreÈti pe nimeni în raport. Èine minte, orice minciună Èi se spune, chiar Èi premeditat, poate fi adesea o faptă mai importantă decât orice adevăr spus cu toată sinceritatea. </em><em>Nu-i corecta Èi nici nu încerca să-i tălmăceÈti. </em><em>Asta e responsabilitatea noastră.”</em></p>
<p>CitiÈi Èi <strong><a href="https://bel-esprit.ro/j-galsworthy-si-floarea-intunecata-florica-patan/">J. Galsworthy sau Floarea întunecată</a></strong>, de aceeaÈi autoare.
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Florica Patan' src='https://secure.gravatar.com/avatar/5fe3d27ee66bc9d01ffc740114689a78657acf118bde907a4234229ce6a1bb51?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/5fe3d27ee66bc9d01ffc740114689a78657acf118bde907a4234229ce6a1bb51?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/patan/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Florica Patan</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>M-am născut într-o zi de duminică, în miezul ei Èi-n miezul iernii, cu nămeÈi înalÈi, cât casa, îi percepeam albaÈtri, de aceea albastrul mă fascinează Èi acum. Èi miezul mă fascinează, miezul cuvintelor Èi al ideilor ce vin la mine pe rând ca într-un puzzle al vieÈii, cu mult albastru din sevele cerului de suflet, de văzduh, de lacrimă&#8230;</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:fl&#111;ri&#112;a&#116;an&#064;yah&#111;o.&#099;o&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>