Ne întreabă Facebook în fiecare zi la ce ne gândim, tentativă cât se poate de explicită de a ne atrage atenția că înainte de a deschide gura (sau tastatura, recte) trebuie să trecem ideea (sau gândul, depinde de conținut) prin filtrul acestei capacități umane, acestei trufandale, acestei rara avis, după cum am îndrăznit să spun. Amalgamul de sentimente, emoții, porniri, interogații, exclamații (mai mult sau mai puțin retorice, genul truisme sau „nu-i așa că…?) ne demonstrează, cu o precizie de ceas elvețian, pe acest mare perete al umanității, că gândirea a devenit o Cenușăreasa, o fata babei, o cantitate neglijabilă în raport cu instinctele care animă așa-zisele dialoguri de pe siteurile de socializare. „Gânditul este una dintre cele mai dificile slujbe. Poate din acest motiv foarte puțini se angajează la el.”, spunea Henry Ford, pe bună dreptate. Iar Nicolae Iorga cred că a avut puterea de a prevedea spectacolul de azi al umanității virtuale, conservate on-line: „Gândul nu se coboară acolo unde aude prea multă vorbă.”
Ce este, mai întâi de toate, gândirea? Facultate umană, factor diferențiator în cadrul speciilor și „proces psihic superior ce ocupă o poziție centrală în sistemul psihic uman și îndeplinește un rol decisiv în procesul de cunoaștere. Ea reflectă în mod abstract și general esența lucrurilor și a relațiilor dintre ele, utilizând limba sau alt sistem de semne ca instrument, și are drept produse noțiuni, judecăți, raționamente.”…, cităm dintr-un material semnat de Ion Negură.
Și mai interesant (aceeași sursă):
„Funcţiile gândirii sunt următoarele:
-A înţelege lumea şi pe sine ca element al acestei lumi.
-A surprinde (observa) problemele cu care subiectul se confruntă în viaţa lui şcolară, profesională şi în cea de toate zilele.
-A crea şi inventa lucruri noi, originale.
-A lua decizii în situaţii de alegeri („Omul mereu se află la răscruci de drumuri…”).”
Prin urmare, gândirea e în mod necesar legată de observarea lumii în care trăim, de prelucrarea datelor ei, nu oricum, ci pe baza unei experiențe de viață confirmate ca valoare individuală și socială, și, nu în ultimul rând, de emiterea unor judecăți de valoare care pot servi drept model semenilor. Originalitatea ar trebui să fie principala noastră preocupare, într-o lume atrofiată de plagiate și surogate culturale de proastă calitate.
De foarte multe ori, oamenii se grăbesc să umple paginile „Cărții” cu observații personale, sfaturi ad-hoc, replici tăioase, ironice/sarcastice, care nu numai că nu aduc nimic celor care răsfoiesc pagina, ci uneori creează și disconfort moral sau emoțional.
Ar trebui să judecăm mai mult, în sensul primar al termenului (deci nu pe alții, cum se obișnuiește), adică să acordăm mai mult timp postărilor pe care le trimitem înspre o lume deja agitată, debusolată, pierdută în fuga nemiloasă a timpului, din moment ce ea se refugiază tot mai mult în virtual, iar acesta acaparează încet dar sigur întreaga noastră existență. Ar trebui să ne gândim de două ori dacă spațiul oportun spre a ne revărsa frustrările este, cu adevărat, această agora a mediului on-line, în care se regăsesc oameni mari, adulți și copii, deopotrivă. Aici, suntem felul în care ne citesc ceilalți, iar când spun ceilalți mă refer și la posibili viitori angajatori sau chiar la șefii noștri, la apropiații sau prietenii intimi, care au pentru noi, fiecare, o altă cheie de lectură.
Toate obsesiile, temerile, bucuriile, tristețile, evenimentele noastre mai mult sau mai puțin fericite devin tot atâtea modalități de a ne expune, de a ne oferi pe tapet unei lumi întregi, care ne cântărește modul de a fi, limbajul, preocupările, credințele… e ca și cum am umbla permanent într-un costum de baie prin Mall, într-o zi de iarnă.
De aceea spun, gândirea a devenit o trufanda, o rara avis care se găsește atât de greu în ziua de astăzi, când toată lumea defilează pe Facebook, dornică de popularitate. Mi-aș dori o conversație inteligentă, pe teme serioase, la care să nu primesc like, ci răspunsuri iluminatoare. Mi-aș dori să citesc lucruri interesante despre oamenii mari ai lumii, despre cum au ajuns ei să gândească, depășind limitele umane. Mi-aș dori să văd fotografii interesante și oameni frumoși de atâta fericire, oameni temperați și înțelepți. Oameni care (se) iubesc și își transmit, cu subtilitate metaforică, emoțiile, într-un limbaj subliminal, presărat cu simboluri.
„Think outside the box!”, „Think Big!” mi se par sloganuri pe care ar trebui să le citim în fiecare zi, sub diferite forme, astfel încât zilele noastre să capete altă însemnătate.
Cred că mi-ar plăcea să văd mai puține pisici și mai multe citate inspirate și inspiraționale, potrivite cu fotografii de calitate, fără sclipici sau aureole. Mai puține selfie-uri „încornorate” și asezonate cu steluțe, floricele, urechi de câini și mustăți de pisici, și mai multe poze autentice, instantanee din preocupările oamenilor care chiar au ceva de spus…
Pentru că astăzi l-am amintit pe Arthur Schopenhauer, filozoful romantic german a cărui influență a pătruns organiz etapa de maturitate a creației eminesciene, impregnând-o cu pesimismul specific oamenilor de geniu, iată câteva gânduri asupra cărora putem reflecta și pe care le putem transmite mai departe celor aflați în pană de inspirație:
Când suferi şi te lamentezi fără să te resemnezi ai pierdut şi pământul şi cerul; nu-ţi mai rămâne decât o sentimentalitate searbădă.
*
Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la ceea ce ne lipseşte.
*
O mare piedică în calea progresului omenirii este faptul că oamenii nu ascultă pe aceia care vorbesc prudent, ci pe aceia care strigă mai tare.
*
Noi n-am mai schimba nicio vorbă cu cei mai mulţi dintre cunoscuţii noştri apropiaţi, dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absenţa noastră.
*
Ca să citeşti destule cărţi bune, trebuie să citeşti mai puţine cărţi proaste, căci viaţa este scurtă, timpul şi puterile – limitate.
*
Orice zi este o mică viaţă – orice deşteptare şi sculare o mică naştere, orice dimineaţă o mică tinereţe, orice culcare şi adormire o mică moarte.
*
În împărăţia realităţii nu eşti atât de fericit ca în cea a gândurilor.
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.