<p>Motto:„Dacă mi-ai Èine inima vie în palmă, chemările mele Èi s-ar prelinge printre degete, însângerate”. („Primordială”)</p>
<p><img class=" wp-image-2706 alignleft" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/10/16142953_2205134673044026_780972595440661148_n.jpg" alt="" width="399" height="399">Contemplând ideea de <a href="https://bel-esprit.ro/ion-minulescu-si-ne-am-iubitti-aduci-aminte/">iubire</a> în starea ei de graÈie, a purităÈii absolute, trăind percepÈii în imaginarul poetic, devenit substanÈă a realităÈii în viziune lirică,<strong>Andra Tischer</strong>infuzează stările, ipostazele emoÈionale, plecând din cotidian Èi urcând, cu eleganÈă Èi rafinament, în propriul suflet, ca reflexii ale sacralităÈii multiplicate în oglinzi interioare: „Cum ar fi, Doamne, să ne imaginăm [spune poeta] că suntem vii Èi nu simÈim durerea”. („Cum ar fi”);</p>
<p>Într-o lumină difuză, „cuvintelor li se văd coastele Èi supurează într-o litanie a lumii”, ce cuprinde adevăruri general-umane, într-un palimpsest poetic al trăirii: ; „Am inventat un fel de carte a cărÈilor / în care scriu poezii pentru liniÈtea ta / aÈa cum te văd rezemat într-o parte cu mâna sub cap”. „Te văd”, adică „mi te imaginez”, ; „te percep” mental, Èi aceasta este cheia în care citim Èi înÈelegem „povestea” cu rădăcini mitologice, arhetipale, ca lege nescrisă a lumii, într-o infinitate de ipostaze eterice. Poezia înseamnă cunoaÈtere a lumii, aÈa cum o percepe autorul, reconstituind-o în construcÈii lirice amprentate de suflet.</p>
<p>Lirismul ; meditativ al dorului de <a href="https://bel-esprit.ro/ion-minulescu-si-ne-am-iubitti-aduci-aminte/">iubire</a> proiectat într-o fiinÈă abstractă, este caligrafiat de poeta Andra Tischer într-o expresie cu o tonalitate de flaut, abia Èoptit sau vibrant : „eÈti punctul zero din toate”, „eÈti tot ce am Èi ce îmi lipseÈte!” („Atavism”), iar în „carnea poeziei mele orice trezire e haos”, făcând aluzie la un zeu păgân al iubirii<em>deus otiosus</em> aflat în repaos, retras în timpuri ancestrale, care, acum, trezit, porneÈte energiile sinelui Èi ale conÈtiinÈei: „sunt ceva între miezul cuvintelor Èi coaja lor”, „locul în care nevindecate mustesc imponderabilităÈile ”; „sunt rana din tâmplă”. ; Aceste versuri sunt încărcate de substanÈa unei realităÈi interioare, prin sondări în sinele fiinÈei, cu senzaÈii ce configurează metafizic arhitectura iubirii într-un mesaj adresat raÈiunii abstracte, cât Èi sufletului, cu o voce înceată, într-un„labirint al popasului tău, în respiraÈia mea, în liniÈtea din atriul drept al inimii mele”.</p>
<p><img class="alignleft wp-image-2707 size-full" src="https://bel-esprit.ro/wp-content/uploads/2018/10/56f212a0e4f93e50d7f60d63b6b86715.jpg" alt="aru.deviantart.com" width="491" height="723"></p>
<p>Versurile Andrei Tischer sunt acoperite de o fină tandreţe, dar cu forţă de persuasiune în metafizica ideilor în care sentimentul se înalţă de la tăcere, la „tunet” ce strigă îndoiala, neîmpăcarea, starea „colţului de pleoapă” cu „solzi de argint ai lacrimilor”, după cum se ipostaziază poeta, ca modalitate de transcendere a realităţii pentru a o reconfigura în esenÈa ei. Andra Tischer mărturisea undeva că nu varianta sa analitică este cea mai reuşită, ci aceea a zvâcnirii în forţă spre exterior a propriei fiinţe, la nivelul mental şi sufletesc, al spontaneităţii şi sincerităţii absolute, voluntare, asumate. Cred că lucrurile aparent simple au o anume complexitate, de aceea pot observa o poetă în mantia filozofului care pune întrebări sau în pelerina autorului postmodern, a gânditorului ce pune preţ pe energiile ce configurează universul interior, reflectat în exterior, precum în antice oglinzi esseniene, într-o istorie sau geografie, o matematică sau anatomie, acele comunicări imaginare cu tot felul de scenarii ale iubirii, prezentate din trei perspective, care ating absolutul ideii de iubire: perspectiva eului liric, actant al iubirii: „îÈi spun”, repetat: „Mă simt ca o cetate asediată în gândurile tale” îÈi spun. („NeliniÈte”); a doua perspectivă a unui „tu” nedeterminat: „mi-ai spus” repetat Èi el, ; imaginat în conÈtiinÈa eului, ; ca într-o visare adolescentină, Èi a treia, perspectiva celorlalÈi: la timpul probabil „spuneau nonÈalant că nu mă iubeÈti”.</p>
<p>Imaginarul în poetica Andrei Tischer este perceput ca o realitate a sinelui, uneori împinsă până pe o treaptă a alterităţii ivite din (sub)conştientul ce pare acum înfrânt. ;„În faţa noastră… pustiul”; ;sufletul este „de negăsit de la plecarea ta”; „Gândul la tine/ mă face să mă uit în mine, adânc şi fără să respir”; tonalitatea este joasă, confesiunea este exprimată ca într-o simfonie: „Nu mai scriu poezie de la plecarea ta/ ci un fel de jurnal de război atroce”. „Nu mai ştiu cuvintele de la plecarea ta/ doar câteva silabe” „… din istoria acestei lumi/ absenţa ta depăşeşte cu mult orice închipuire” ;(„Istorie recentă”). Lumea este transfigurată în imagini surprinzătoare alteori, tensionate la un nivel exploziv: „opriÈi am strigat în vacarmul acesta / mi-am pierdut mintea pe undeva / o simt prin oraÈul acesta al tău Èi al morÈii.” („Urbană”). ; ;Poemele configurează un univers centrat pe subiectul cunoaşterii: ;„mi-e sete să ştiu unde sunt/ mintea, sufletul, adevărul şi binele/ viaţa şi moartea”. Eul liric se află pe treptele acelui lirism când ;„mai putem visa la o despărţire cât o iubire” şi ;când „Aş da foc lumii într-o zi de luni, să nu-ţi întunece privirea” ;(Îndoiala”).</p>
<p>Din multitudinea trăirilor izvorăsc versuri de înaltă vibraţie emoţională într-o ;„ultimă respiraţie” ;în care ;„au încăput şi ochii tăi şi inima mea” ;şi din care răzbate strigătul: ;„Nu mai ştiu din veacul tău decât un tunet”.</p>
<p>„Vino, am dat foc la altare, să te încălzesc<br />
în braÈele mele tăcut Èi absent ai rămas de veacuri încoace<br />
nu e iubire, nu-i chip să-i Ètii cruzimea<br />
în podul palmelor către tine întinse am ars cărbuni să te descânt,<br />
să te sting, să te pierd în cenuÈă,<br />
cu gust de păcat mi-a rămas pe buze numele tău neuitat&#8230;”</p>
<p>Tristeţea, definitorie într-o iubire „în absenÈă” ( „toamna asta pare o repetiţie inutilă a unui dor mai vechi”), proiectează sentimentul în tăcere, în versuri vizionare, reflectând asupra coordonatelor definitorii ale universului, spaţiul şi timpul, când ;„dreptele se întâlnesc/ la întretăierea dintre spaţiu şi timp”, sau ;„În inima de piatră albă a visului meu, de-o parte şi de alta a timpului, rămăsese doar umbra ta/ şi-am înţeles să tac, să nu stârnesc catastrofe” ;(„Autumnală”) , ajungând chiar la anumite legi matematice ce ne guvernează: ;„Raza cercului (&#8230;), în matematică raportul se menţine constant”, referindu-se la constanta „pi” care este număr transcendent, apoi ;„centrul de greutate cade mereu în aceeaşi bază de susţinere a lumii/ de către cei ce se iubesc frenetic, dincolo de toate legile şi ecuaţiile” ;.</p>
<p>Iubirea este energia supremă, principiul primordial, ea este, în viziunea poetei, legea care ne uneşte, de aceea „eu” este complet doar în „noi”, şi absenţa unuia face ca fiinţa să rămână incompletă. Prin iubire, eul liric se vede complet în „noi”, ca unică fiinţă şi conştiinţă, noi care „ne-am iubit şi n-am făcut rău nimănui”. Iar la despărţire, ;„în locul meu îţi las gândul” ;– o undă vibraţională ce reverberează cuantic în univers.</p>
<!-- WP QUADS Content Ad Plugin v. 2.0.92 -->
<div class="quads-location quads-ad1" id="quads-ad1" style="float:none;margin:0px 0 0px 0;text-align:center;">

</div>

<p>Cunoaşterea poetică este senzorială, raţională, „cordon ombilical”, un fel de „axis mundi” al iubirii: ;„Orice întâmplare a destinului are gustul ei de sânge”, ;„orele în care ne-am iubit ;se scurg, fatale, prin pielea şi din rana cărnii mele” (Trecut): ;„respiraţia, vederea, auzul, pipăitul unde-mi sunt, rătăcite prin venele tale/ curg negru încurcate&#8230;”. Însă eul liric accede la o cunoaştere mai înaltă, dincolo de raţional, şi intră imaginar în suprasensibil: ;„În creştetul lumii am inventat un arc de lumină sfidând gravitaţia” ;(„Primordială”) şi ;„aş putea inventa un nou absolut” („Povestea unui vas”). Călătoria poetică, până la poli, Nord sau Sud, configurează ideea de căutare a reîntregirii sinelui, înţeles ca fiinţă în întreaga sa complexitate, în care acum iubirea nu-şi mai poate manifesta prezenţa, moartea venind ca „un joc la cacialma” al busolei într-o geografie tragică.</p>
<p>Andra Tischer transfigurează orizonturile „de emoţie” în „geografia ta abstractă a tăcerii&#8230;”, a cuvintelor nespuse încă, „ între tine şi mine mări şi ţări de cuvinte”, „trupul meu hartă mută / geografie nelumită”, iar „tu eşti un peisaj transfigurat”, în timp ce „pământul îşi va trage cu sete răsuflarea din urmă”, sfârÈitul pământului căpătând dimensiune cosmică, în ipostază mitologică. Cuvintele se spun, toate, într-un „rămas bun”, căci ;„nici măcar nu ne-am spus la revedere”. Cu o libertate asumată tranşant, poeta operează în spaţii geografice magice: ;„în creierul lumii iscodit-am sfârşitul/ născut între punctele cardinale, crescut până mai dincolo de ele!”</p>
<p>Cunoaşterea poetică este o „stare” ce cuprinde tăcerea sau o mişcare a sufletului celor „nebuni de dor”, poeta îşi caută „identitatea” într-o geografie ce include visul ca spaţiu compensatoriu al durerii: „cerul şi visele, când marea nu mai e de-ajuns”, ea caută „diferenţa dintre mine şi tine” şi află un „trecut” din care a ieşit acum cu „aorta deschisă ca o contuzie uriaşă”, descoperind cu patos o „mitologie” şi acea pace „primordială: ;„Dacă închid ochii, te găseşte fiecare umbră a inimii mele/ Dacă deschid inima, te pot naşte odată cu sângele meu”, ;poeta atinge mental chiar o „apocalipsă”, într-o viziune viscerală ;„ca doi creştini fericiţi creştem cuminţi în vintrele mele ştiind de ; ; ; ; ; ; pe-acum adunarea de ; laminusla plus infinit”. ; ;„Repetam aiurea până când simţeam că ameţesc” ;spune poeta în „Povestea unui vas”; imaginile amintirilor se derulează „incendiindu-mi portativele”: tensiunea stărilor de spirit este sugerată la nivel vizual şi auditiv, printr-o trecere ca printr-un arc electric al timpului de la Coloana Infinitului la muzica sferelor platoniciene. Şi dacă suntem în postmodernism, atunci armoniile s-au disipat, realităţile sunt dizarmonii, obiectul cunoaşterii intră în disoluţie, iar poeta îşi caută propria matcă, translatând cunoaşterea dintr-o sferă în alta: ;„n-a mai rămas din mine decât istoria ta/ în fiecare zi rescrisă într-un nevăzut şi necunoscut dialect/ al celor ce s-au iubit în tăcere, fără să se atingă vreodată”; şi căutarea continuă, dureroasă şi apăsătoare, în acelaşi registru postmodern, cu treceri plastice de la un cadru de conexiune a ideii la altul: ;„am căutat în ochii seci ai cuvintelor ultima răsuflare”.</p>
<p>Ca veritabil poet postmodern, Andra Tischer se mişcă suplu printre genurile literare (şi vom vedea mai jos că se va exprima cu rafinament artistic şi în vers clasic), dar se simte à l&#8217;aise în stilul modern, de factură discursivă, nu se teme de cuvinte şi aduce poezia, aşa după cum mărturiseşte, „în stradă”, dându-i culoare, savoare şi veridicitate: ;„Măcar nu te mai plânge, las-o naibii de treabă”, făcând auzită clar vocea interioară).</p>
<p>Alege cu graţie termeni consacraţi sau chiar expresii celebre, punându-le în contexte autentice şi dându-le conotaţii noi, precum postmodernii: un exemplu, „iubiţi-vă pe tunuri”, iubirea ei fiind o luptă „atroce”, apoi alt exemplu de notorietate, care surprinde atât de plăcut: „a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt” (Îndoiala”), manevrând cu naturaleţe exerciţiul intertextual.</p>
<p>„Nod îndărătnic de cravată cel mai frumos la gâtul lui” ; transfigurează metaforic propriul chip al poetei ce transcende aprinsul „fior gemând al căutării” prin ruperi de ritm şi vers liber, căutând o nouă cadenţă, de punere în armonie cu sine şi cu universul: ;„Pe cine caut eu atunci când nu te văd?/ Pe mine, pe tine, aerul, liliecii, vreun soare nebun”; sau acest alt exemplu dintr-un discurs liric în care imaginarul încearcă să-şi apropie fiinţa iubită absentă. ;„Rămâi, îţi spun, ţi-am păstrat în mine un loc la fereastră/ De unde poţi să vezi munţi şi prăpăstii, oceane şi stele fără cer.” ;(„Illo tempore”).</p>
<p>Poemele Andrei Tischer se constituie în parcursuri lirice cu valenţe confesive ale unei conştiinţe lirice meditative prin întrebări şi răspunsuri, privind viaţa şi moartea, iubirea şi eternitatea ei, sau varietatea formelor de iubire, referindu-se la dorul Èi setea de iubire, proiecÈie din arhetipul uman în sinele propriu, lege nescrisă a lumii : „e cald şi e lumină, în dragostea ta miroase a viaţă” .</p>
<p>Andra Tischer experimentează şi versul de un alt tip formal, cu perfecţiunea, eleganţa şi rafinamentul unei prozodii clasice în versuri pe aceeaşi temă a iubirii prin absenţă, din care citez:</p>
<p> ;</p>
<p><em>„Ne ninge-acest decembrie, iubite</em></p>
<p><em>Cum n-a mai nins de mult în veac</em></p>
<p><em>Am îngheţat fiorul în cuvinte</em></p>
<p><em>Şi căutarea-n dorul fără leac”.</em></p>
<p> ;</p>
<p>Densitatea ideatică, plasticitatea imaginilor, cu treceri atât de naturale prin tot ce aparţine social şi cultural umanităţii, amintind Psaltirea sau vorbind de Pillat din Pont, trecând, ca într-o orchestraţie simfonică vijelioasă, tumultuoasă, de la Dante la Pygmalion, Orfeu şi Anna Karenina, de la Omar Khayam la Păstorel Teodoreanu, vizualizând „ultima gară” şi „un capăt de linie” cu toată simbolistica lor, nelăsând deoparte nici „încălzirea globală”, ploaia, vântul sau îngheţul, „Zidul Berlinului” şi chiar „cafeaua amară” aşadar toate însumate într-un întreg vizionar, plus simplitatea limbajului, naturaleţea, francheţea şi forţa expresiei, a transmiterii mesajului său, intensitatea trăirilor, toate acestea dezvoltă în poemele Andrei Tischer acea emoţie estetică transmisă de la cea mai înaltă catedră, aceea a sufletului pururea adolescentin, părând să ne spună „staÈi liniÈtiÈi, vă înscrieÈi în normalitatea Èi starea de graÈie naturală a legilor nescrise ale firii, ale naturii umane, despre care eu v-am făcut vorbire aici, nu prin sfaturi explicite, ci prin „ochiul” adolescentului frământat, veÈnic rătăcit în realităÈi virtuale, dar căutându-se neîntrerupt Èi scriind „cu mâna stângă”, pentru că e „mai aproape de inimă.”</p>
<p>Andra Tischer, profesor-poet, intră voluntar în dinamica angoaselor înfiripării iubirii pe care le (re)identifică, le descifrează nuanÈat, le caligrafiază Èi le reconfigurează în propriul suflet, pentru a le putea transmite, sculptând în conÈtiinÈa tinerilor valorile umanităÈii, în absoluta normalitate a legilor ; ; nescrise ale FiinÈei Èi fiinÈării ;: „Zile / Trăiri / Veniri / Plecări / AÈteptări ; sau respirări / Oftat / Cuvinte Èi strigări după o tăcere prelungită / Atingeri Èi priviri fugare / Zen provocat Èi adormit apoi pe genunchi / Imagini cu sugestie colorată / ImaginaÈie / FicÈiune Èi realitate…(„Telepatie”)</p>
<p>O lecÈie de viaÈă în câteva cuvinte, în care poeta esenÈializează prin structuri pur nominale substanÈa mesajului său poetic. Iată aÈadar, arhetipul transpus în versuri moderne cu forţa detaliului liric privind mişcarea sufletului ca o mare liniÈtită, dar mai ales furtunoasă, aşa după cum un Henri Matisse redă pictural sufletul, prin detalii expresive de mişcare şi culoare.</p>
<p><strong><em> ;Un articol de ;</em></strong><strong><em>Florica Patan</em></strong>
<div class="saboxplugin-wrap" itemtype="http://schema.org/Person" itemscope itemprop="author"><div class="saboxplugin-tab"><div class="saboxplugin-gravatar"><img alt='Florica Patan' src='https://secure.gravatar.com/avatar/5fe3d27ee66bc9d01ffc740114689a78657acf118bde907a4234229ce6a1bb51?s=100&#038;d=mm&#038;r=g' srcset='https://secure.gravatar.com/avatar/5fe3d27ee66bc9d01ffc740114689a78657acf118bde907a4234229ce6a1bb51?s=200&#038;d=mm&#038;r=g 2x' class='avatar avatar-100 photo' height='100' width='100' itemprop="image"/></div><div class="saboxplugin-authorname"><a href="https://bel-esprit.ro/author/patan/" class="vcard author" rel="author"><span class="fn">Florica Patan</span></a></div><div class="saboxplugin-desc"><div itemprop="description"><p>M-am născut într-o zi de duminică, în miezul ei Èi-n miezul iernii, cu nămeÈi înalÈi, cât casa, îi percepeam albaÈtri, de aceea albastrul mă fascinează Èi acum. Èi miezul mă fascinează, miezul cuvintelor Èi al ideilor ce vin la mine pe rând ca într-un puzzle al vieÈii, cu mult albastru din sevele cerului de suflet, de văzduh, de lacrimă&#8230;</p>
</div></div><div class="clearfix"></div><div class="saboxplugin-socials "><a title="User email" target="_self" href="mailto:flo&#114;&#105;&#112;at&#097;n&#064;&#121;&#097;&#104;&#111;o.c&#111;&#109;" rel="nofollow noopener" class="saboxplugin-icon-grey"><svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg></span></a></div></div></div>