Manierele… pe cale de dispariție?

Feminismul este și a fost interpretat greșit în anumite contexte de-a lungul timpului, atât de femei, cât și de bărbați. Fără a intra în detalii inutile, voi încerca să explic de ce această (pseudo)egalitate dintre sexe nu ar trebui să anuleze manierele. Așadar, după cum prea bine știm, feminismul (la nivel superficial) se referă la egalitatea dintre sexe. Problema constă în faptul că această egalitate a primit – cu trecerea anilor – un înțeles distorsionat. În realitate, egalitatea dintre sexe este posibilă prin prisma dobândirii acelorași drepturi cetățenești și prin posibilitatea ascensiunii culturale și profesionale. Atât prin stil vestimentar, cât și prin comportament, există tendința ca bărbații să se efemineze, devenind mai vulnerabili, iar femeile să se androginizeze, devenind mai puțin delicate și mai responsabile din punct de vedere profesional.

 

Pe de altă parte, vocile „taberei adverse” suspină după vremurile „când femeia era femeie, iar bărbatul bărbat”. Voi încerca să-mi exprim părerea, cât pot eu de pertinent, având certitudinea că reprezint, în acest context, vocea unor femei…

Nu am căderea de a fi nostalgică în legătură cu anumite perioade istorice pe care nu le-am trăit, însă pot să spun ce mi-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă: în ceea ce mă privește, îmi plac mult hainele vintage, îmi place să văd zâmbetul timid al unei femei, ce denotă o pudoare naturală, nestudiată, neexacerbată, îmi plac chipurile cu fard discret sau inexistent și podoabele capilare neatinse de vopsea înainte de a încărunți. Cu toate acestea, nu mi-aș fi dorit ca părinții să-mi aranjeze căsătoria, să nu ies din cuvântul soțului, să fiu obligată să procreez, să nu am dreptul de a divorța sau dreptul de a vota. Nu mi-aș fi dorit să trăiesc pe pielea mea rezultatele – monstruoase, nu de puține ori – ale medicinei într-un stadiu incipient, așa cum nu mi-aș fi dorit să trăiesc ororile războaielor sau să aplic pe obraz pudră pe bază de plumb. Visătorii la „zăpezile de altădată” uită, nu de puține ori, aceste aspecte. De asemenea, uită că domnițele (aparent) delicate, rafinate și cultivate, alături de domni la „înălțimea” lor, făceau întotdeauna parte din familii burgheze, viața țăranilor fiind extrem de grea, ba chiar mizeră (nu doar în cazuri izolate), femeile fiind tratate ca niște subspecii.

Un ghid al bunelor maniere (click)

Îmi plac oamenii care înțeleg că o femeie nu poate fi mamă, soție, gospodină, carieristă, artistă și să le îndeplinească pe toate fără cusur. Suntem oameni, facem alegeri și tragem propriile concluzii… Societatea actuală pune presiune foarte mare pe femei și uită că dacă am evoluat nu înseamnă că le putem face pe toate. Ce dacă o femeie își dorește cu ardoare să fie  casnică și nu o interesează în mod deosebit o carieră? Ce dacă o femeie muncește enorm, vrând să evolueze profesional și nu mai are timp de relații amoroase, de copii ce să mai vorbim? Gândiți-vă, când să aibă grijă de ei? Singura soluție ar fi să-i lase în grija provizorie a altei persoane, ceea ce multe femei aleg să facă, de altfel, dorind să se încadreze în cerințele tacite ale presiunii sociale. Și totuși, acel copil/ acei copii cât de fericit/ți va/vor fi? Banii și statutul mamei vor pieri în fața lipsei ei de timp și de afecțiune.

De asemenea, relațiile amoroase evoluează cu repeziciune, pe principiul „Te-am văzut, te-am plăcut, te-am luat.”, simțim, parcă, fiecare firicel de nisip scurs din clepsidra personală. Nu cred că dacă tehnologia avansează cu repeziciune (ceea ce e extraordinar și benefic în prezența asumării responsabilității) ar trebui ca și relațiile interumane să avanseze în același ritm. Oamenii au nevoie de timp pentru a se cunoaște, pentru a se înțelege. E adevărat că acest timp e relativ și diferă la fiecare cuplu în parte, în funcție de experiența de viață și de personalitățile partenerilor, însă mi se pare șocant ca un bărbat și o femeie să se mute împreună după o lună de relație și să aibă copii după un an, de exemplu. De fapt, ne grăbim unde? Toată această grabă nu face decât să provoace frustrări, ba chiar traume.

Cred că acest ritm alert nu ar trebui înțeles ca un rezultat parțial al emancipării femeilor, așa cum se vehiculează, cred că dacă femeia nu mai este privită, în general, drept lipsită de apărare, bărbații nu ar trebui să uite să fie bărbați. Există această tendință actuală ca bărbații să nu își înfrâneze emoțiile. Psihologic vorbind, am puterea de a înțelege și de a încuraja acest aspect într-o oarecare măsură, însă a aborda o femeie (pe „net”, din păcate) prin lamentații menite să o impresioneze mi se pare penibil. Oricât de puternică și de independentă financiar ar fi o femeie (heterosexuală), își va dori ca partenerul ei (în cazul în care își dorește să aibă un partener stabil) să îi ofere suport emoțional, protecție (pentru că da, vrem să fiți capabili să vă luptați fizic cu cineva pentru a ne apăra în cazuri extreme, care nu suportă altă soluție), să fie capabil să schimbe un bec, să repare o priză, dar și să-i deschidă ușa, să-i sărute mâna, să nu se uite la ea cum cară sacoșe, gândindu-se „Dacă i-a trebuit egalitate, să-și asume!”. Pe scurt, își va dori un bărbat care s-o protejeze, dar care cunoaște bunele maniere, netratând-o cu superioritate și nesupunând-o unor accese de grobianism.

Desigur, luând în considerare faptul că nici o mișcare (culturală, socio-politică etc.) nu este, în fapt, general-utopică, feminismul are două tăișuri. Există femei crescute în spiritul „Dacă nu-ți place de el, plătește-ți cafeaua, să nu zică că-i ești datoare…”, ceea ce mi se pare profund greșit, cu atât mai mult cu cât din ce în ce mai puțini bărbați sunt educați astfel încât să fie gentlemani, ba mai mult, din ce în ce mai mulți bărbați cu pretenții intelectuale consideră că dacă tot vrem egalitate, ar trebui să avem inițiativă în interacțiunile cu bărbații și să ne plătim singure consumația, indiferent cine pe cine a invitat. Codul bunelor maniere spune că dacă ai invitat pe cineva, tu plătești, indiferent de sex, iar dacă ești un bărbat care curtează o femeie, o invită în oraș, dar nu ești capabil să-i plătești consumația… nu știu ce poate fi mai jenant. Singurul lucru pe care ți-l datorează în acest context femeia curtată și invitată de tine, presupunându-se că are bun-simț și că nu are impresia că i se cuvine totul, este „mulțumesc”, indiferent dacă vrea să te mai vadă sau nu după respectiva întâlnire. În egală măsură, consider că este extrem de jenant să nu cedezi locul unei femei în mijlocul de transport în comun, tu fiind bărbat în putere. Obosiți și sătui de anumite evenimente din viața noastră suntem toți, dar dacă nu ai o problemă medicală, mi se pare revoltător să șezi alături de o femeie care stă în picioare lângă tine.

Feminismul trebuie înțeles ca posibilitatea femeilor de a face alegeri din toate punctele de vedere, neanulând responsabilitățile și feminitatea, dar nici masculinitatea bărbaților sau manierele și respectul reciproc al ambelor sexe.

citește și Feminitate și feminisme – Ilinca Bernea