Fericit e acela care a aflat cauzele tainice ale lucrurilor!
Destinul creator al omului se manifestă atât de divers datorită propriilor respirări interioare care stau la baza relației sale cu lumea și cu universul în care își consumă existența, fie că vorbim despre artă – cea mai complexă formă de expresie a spiritului – sau de știință, care constituie eșafodajul civilizației noastre materiale.
Cu siguranță, Antichitatea greco-latină a jucat un rol definitoriu în ceea ce privește așezarea temeliilor spiritualității europene și orice evoluție ulterioară datorează acestei epoci consacrarea valorilor autentice, pentru că ea izvorăște dintr-un fond de simțire atât de profund, încât nu se va mai putea vorbi despre originalitate mult timp, ci doar despre revirimentul unor arhetipuri pe care această epocă le consacrase.
Acest mod hiperbolizat până la proporții cosmice de a gândi condiția umană a dat naștere unor creatori de geniu și unor creații de o complexitate de viziune și stil imposibil de egalat. Grecia l-a dat omenirii pe Homer, iar romanii l-au desemnat pe Vergiliu pentru a-i reprezenta prin cel mai prolix gen literar: epopeea, dată fiind libertatea de creație pe care o presupunea amestecul de epic, liric și dramatic în care era turnată întreaga istorie colectivă a unui măreț imperiu.
Alături de Iliada și Odiseea lui Homer, Eneida reprezintă zestrea culturală cea mai însemnată pe care Publius Vergilius Maro (cunoscut în limba română ca Virgiliu, n. 15 octombrie 70 î.Hr. – d. 19 î.Hr.) o lasă posterității, ca efigie a monumentalului spirit roman, o adevărată opera magna. Dacă ar fi să căutăm însă acea operă născută din sensibilitatea poetului mantovan, acea Galatee în care și-a revărsat întreaga simțire, ea este anterioară epopeii și cunoaște două filoane – unul moralizator, concretizat în „Georgicele”, și unul panteistic, în „Bucolicele”.
Împreună cu Dante, călătorind prin Infern, în Divina Comedie. Virgiliu a fost poetul care l-a inspirat pe Alighieri în existența sa scriitoricească, devenind un cult pentru acesta. Alegându-l ca ghid spiritual prin cele trei spații simbolice: Purgatoriu, Infern, Paradis, Dante îi confirmă statutul de poet laureat pe care i-l dăduse Antichitatea, ca semn al valorii sale incontestabile.
Din prima carte deprindem o filozofie a muncii care s-a diluat în negura vremurilor, din nefericire, anume că echilibrul moral al omului este indisolubil legat de conștiința devotamentului față de muncă. Bucolicele – aici se află sufletul vergilian în stare pură, ca manifestare afectivă, lirică, plenară.
Sentimentul naturii, setea de pace, refuzul civilizației abrutizante, respingerea războaielor civile și, în primul rând, o legătură atavică a omului cu glia va constitui substanța originalității acestor imnuri dedicate Naturii, văzut ca matrice generatoare a tuturor celor ce există. Poetul își iubește cu atâta pasiune pământul de care a fost expropriat, încât vede în el un Eden pierdut, spre care se întoarce cu dorința și cu speranța redobândirii Paradisului. Cu fruntea lipită de glie, aedul se reîntoarce prin cântecul său în matca originară, în locul de a unde a fost izgonit ca făptură îngerească și acest sentiment al reîntrupării îl face să exclame: Et in Arcadia ego!* Iar zeii îi preiau strigarea în miresme, forme și culori și îi împletesc din ea cunună de lauri, întru slava secolelor ce-au rămas.
Precum lujerul sardonic eu să fiu şi mai amar
Mai sălbatic ca un brustur, fără niciun preţ să par
Ca o algă aruncată peste ţărmuri de talazuri
Dacă an nu socotisem ziua asta de necazuri…
(”Bucolice”, VII)
*(în traducerea lui Eminescu: „Şi eu născui în sânul Arcadiei”)
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.