el mă așteaptă cu priviri ucigașe
apa și vinul să le strâng pe fărașe
două planete
pentru flori una
cealaltă de gâtul
unei viori
nici că are habar
voi veni ca atârnată de umerașe
în gând biciuind cu limbi de cravașe
cămașa lui veche
cămașa lui de mătase
trasă în grabă peste pieptul
peste privirile pătimașe
foto sursa
vine un timp când metale ignobile se reped unele-n
altele agitând steaguri din oase înfășurate-n zdrențe de carne
iar piepturi de porțelan mai subțire
ca surâsul Giocondei
ies din corsete și scandează pe străzi nume celebre
de foste viitoare femei neștiute… Citește și vine un timp
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.