Paradisul din frunze de dud
ziua mă hrănești
din cornul de abundență
al sânilor tăi
și confund sfârcurile
cu cireașa de pe tort
seara plătesc tributul hranei
când mă răstignești
între coapsele tale
all night long
precum în paradis
așa și-n coliba noastră
din frunze de dud
VERSUL AMORULUI FĂRĂ FRONTIERE
Vino
pe plaja ochiului profund
în dimineți zorite
din renașterea eului vivant,
adu cu tine
sacrul și profanul
din fuga trenului care nu oprește
în gări fără nume,
e vremea apusului din noi,
hai să dăltuim în piatra unei mori părăsite
versul amorului fără frontiere,
apoi să ne cufundăm
în odaia soarelui-apune,
poștașul în negru nu sună totdeauna
de două ori!
E vremea pentru o cafea…
Dimineți cu aroma de cafea
la terasa din colț cu strada Magnoliei,
doar noi doi,
femeie,
stăm triști și savurăm nostalgici
un expresso americano
depănând amintiri din viața scursă
în clepsidra din cristal amorf,
tu-ți mai păstrezi farmecul de odinioară
când îmi torni în ceașcă secvențe
din epopeea geloziei tale,
film cinemascop eastmancolor,
eu tac și mă îndrăgostesc de tine,
tu, poza mea din albumul îngălbenit,
chiar la terasa din colț cu strada Magnoliei,
pe la ora nouă fără un sfert,
nu este déjà vu, parol,
e doar un dulce flash back.
Pe Ion Țoanță îl găsiți și AICI.
