e un pictor pe plajă
e un pictor pe plajă
peste pieptul său lat albe femei flutură degete
ce sugrumă culorile sub piele târăsc
leşuri de aur karat
el nu se grăbeşte i se cuvine vara
şi paleta cu victime
inevitabilul va fi şi azi
evitat şopteşte cea mai lungă din ele în urechea
unui bob de nisip suspendat într-o altă ureche a
unui bărbat ce ține
frumusețile-n ramă
în ochiul ei tăiat semnează Modigliani
a scăpat şi cu lungi braţe mă cheamă:
vino, îți face-o favoare
te vrea nud
aşa cum eşti
pe tine nu va irosi vreo culoare
refuzul meu – spuma mării
foto painting credit duy huynh
am văzut „un lătrat fără câine”
am auzit „o lungă petală de mare”
ce mai urmează?
un nechezat fără cal
un tril fără mierlă
tulpini sărate sorbind cu sete dimensiunea a cincea
larma aceea
numai a mea
aşezată sălbatic sub umăr
pe stânga
ta-ta ta-ta… Citește și marea, mereu marea
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.