E de ajuns să-mi spui Elena…

Se lăsase gerul și pământul avea o crustă îndărătnică.

Tatăl unuia dintre noi venea mereu costumat într-o hlamidă roșie,

intra pe strada îngustă conducând un camion făcut din pachete de Kent

nu vom afla niciodată dacă nu cumva și el era doar un desen scrijelit pe un zid

un abur trecând la ore târzii prin azilul

în care câinele Frantz linge și azi picioarele singurătății.

Tu putrezeai cu o lumânare în mână

în teritoriile iernii

probabil pentru că eu începusem

pe dinlăuntrul tău

să mă numesc

Elena

alăturare de litere aproape șterse

pe geamul

autobuzului de navetiști.

Ți s-a spus să te speli în ligheanul de sub pat

păstrat special pentru gravidele de noapte

Luna scuipa sâmburi, așa credeai,

dar era

doar dispreț și argint.

Vei naște copite de cerb și mere strivite,

vei naște gangul pe care te-ai întins întâia oară a pajiște

câteva degete trecute prin păr

și icnetul. Atât.

Ce dacă tremuri, ce dacă înjuri,

ce dacă vomiți cârpe?

Dungile de pe burtă îți vor da culoarea biscuiților englezești

însoțiți de ceai negru și trandafiri subțiri de Ohara

ești binecuvântată

poți curma stafia bărbaților pentru care nu ai existat,

nu i-ai iubit,

saliva lor cleioasă, izul de usturoi și papură

trecând prin acel ADN abstract al împerecherii

te poți agăța de carnea patului ca de o dragoste furibundă

Hai

mă poți naște, sunt o făptură cu trup și unghii

mă scald în apa ta băltită, sângerie.

E de ajuns să-mi spui Elena.

Mi-ai scris numele cu carioca, ai rupt hârtia,

apoi ai înghițit-o.

Citiți și Glonț de măceș