”Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică.”
Emil Cioran
Problematica morții preocupă oamenii din cele mai vechi timpuri, de pe vremea în care trăiau în armonie cu zeii… Alungarea din Paradis este o formă prin care li s-a spus, aproape de la obraz, că eternitatea este apanajul Divinității și că ar face bine să fie mulțumiți cu ce li se oferă. Atunci au început să-și pună întrebări și să caute soluții… Ghilgameș a căutat îndelung să înțeleagă de ce prietenul său Enkidu nu putea părăsi lumea de dincolo, iar răspunsul a venit prompt și clar:
„Cu toate că-i neînduplecată, moartea e legea tuturor;
Clădim noi oare case pentru veci?
Pecetluim noi oare învoieli care să lege pe vecie?
Fraţii îşi împart oare, pentru vecie, bunurile?
Veşnică e oare ura între oameni?
Râul care se umilă te duce oare cu el pentru vecie?
De la începutul veacurilor, nimic nu este veşnic! Cel care doarme şi cel care-i mort se aseamănă unul cu altul.
Oare nu închipuie amândoi icoana morţii? Omul sălbatic e şi el un om. Or, afară doar dacă Enlil nu-şi dă binecuvântarea, Anunnakii, zeii cei mari, ţinând sfat, şi Mamitu, cea care a făurit Soarta, hotărăşte dimpreună cu ei ursitele: ei împart moartea şi viaţa şi nu dezvăluie sorocul morţii!”
(tableta a 10-a, rãspunsul lui Utnapiştim)
Doar în basme, și nici măcar în toate, eroul cel înzestrat cu toate calitățile putea lupta împotriva Ei și câștiga războiul, chiar dacă era vremelnic. Ce frumos concepe spiritul popular românesc ideea „obrăzniciei” tânărului fiu de crai din basmul nostru „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” de a fi încercat să-și depășească condiția, dându-i o plamă pentru cutezanța de a o fi făcut să aștepte! Nu-l ia cu coasa, ci îl pălmuiește, semn că moartea are conștiința propriei valori, adică a supremației și a invincibilității. Ea nu poate fi păcălită, pentru că are răbdarea de a aștepta a la long, fără fasoane. Dar despre asta vorbește atât de interesant Constantin Noica în cartea „Sentimentul românesc al ființei”, capitolul „Basmul ființei”. Nu e de ratat o asemnea analiză, pentru că e nu doar răscolitoare, ci și impresionantă prin naturalețea discursului.
Gustav Klimt, Death and Life, 1915
Dalai Lama spunea că toate făpturile tremură în fața morții, și că, dacă iei în considerare acest lucru, nu provoci, nu duci pe nimeni la moarte. De ce tremură toate ființele în fața morții? Oamenii din Antichitate vedeau moartea ca pe o etapă firească a vieții, o transformare. Frica de moarte a venit odată cu creșterea influenței Bisericii în societatea medievală, aceasta promovând ignoranța și asimilând toate nenorocirile cu pedeapsa divină. De atunci, avem moartea în sânge. Murim în momentul în care ne naștem…
Și totuși, există vreo posibilitate să devenim nemuritori? Prin faptele noastre, prin cei în memoria cărora am rămas, prin creațiile pe care le lăsăm în urmă, prin casele pe care le construim și arborii pe care îi plantăm, dar este numele nostru cel care rămâne, nicidecum ființa noastră. Pentru că suntem „umbră și vis”, cum spune Biblia. „Chipuri de lut”, cum spune Eminescu. Dacă tot se va întâmpla, de ce să ne temem?
Și unde se duce sufletul nostru după ce trecem în neființă? O poveste frumoasă ne-o spune filmul „What Dreams May Come”, pe care îl revăd cu aceeași plăcere… îmi dă senzația că există ceva nobil după moarte, și că lupta de a ajunge cu ființa iubită în Paradis nu e deșartă.
Și ar fi atât de multe de spus și de preumblat prin atât de multe cărți importante… Poate într-o viață viitoare – oare există așa ceva? Cine știe?
Vă las aici trailerul:
Și câteva gânduri ale unor oameni care au trecut testul timpului:
„Oamenii care trăiesc profund nu se tem de moarte.” — Anais Nin
„Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea.” — Sigmund Freud
„Morţii lipsesc de la un timp dintre noi…” — Toma Caragiu
„Trebuie să-l plângi pe om la naştere, nu la moarte.” — Montesquieu
„Viața e plăcută. Moartea e liniștită. Tranziția este problematică.” — Isaac Asimov
„Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
„Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o viață nepotrivită.” — Bertolt Brecht
„Vrei să trăiești cum se cuvine? Învață mai întâi să mori.” — Confucius
„Faptul că orice viață de pe pământ se termină prin moarte nu dovedește că moartea este scopul vieții.” — Lucian Blaga
„Viața cunoaște scene și se spune că este împărțită în acte, dar cortina se lasă o singură dată.” — Mircea Eliade
Gabriel Liiceanu: Viața noastră, dacă asta e, câtă e, ce vom face cu ea?
Citește și Despre prostie, de același autor.
