Născut de Schimbarea la Față (6 august 1941) și trecut la Domnul în Joia Mare (24 aprilie 2008), Cezar Ivănescu a dovedit prin viața și creația sa că nu era un muritor de rând. Pentru cine l-a cunoscut, impresia de om venit din altă lume nu se poate șterge. O cultură vastă, cunoscător rafinat al poeziei universale, al misticii orientale, Cezar, don Cezar cum i se spunea, paraliza audiența cu vocea sa gravă, cu râsul insidios, puternic, cu vibrato magic al cântecului său. Poeziile sale (Doine, Jeu d’amour, Rozarium, Rod sau poemele din țara Miraz sau Baaaad) sunt cântece mistice ale respirației sufletului, atavice, cu încărcătură mistică. Poetul Cezar Ivănescu înțelegea poezia ca pe o mărturisire care arde ființa din temelii, autentică și mistuitoare căutare a spiritualității. Poet sublim al iubirii (Eros și Agape, deopotrivă), tânguitor trubadur al morții-fecioară, morții-iubită, maestru al cuvântului ritualic, cu vână aprigă și ton sever în inițierea discipolilor, Cezar Ivănescu este unul dintre poeții care are nevoie de timp pentru a putea fi înțeles și apreciat cum se cuvine. Dar cine se apropie de lirica sa poate să se considere un privilegiat: poezia nu mai poate fi citită și înțeleasă convențional după ce ai fost sedus de versul său.
Jeu d’Amour (Corabie)
! corabie, corabie, cînd plouă-mi pare casa o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele!
! de lacrimi trupul tău e ud
eşti fericită că-ţi ascult
plîngînd îndrăgostit de tine sîngele,
plouă în după-amiază mult
plouă ca-n vremuri de demult
cînd te duceam spre casă-ntr-o corabie!
! nici timp nu e, nici loc nu e – plouă pe mare,
Vremea-şi pierde sîngele,
albastră e, albastră e, făptura ta, albastra mea corabie!
! cînd plînsul ploii s-o opri
de care ţărm ne vom lovi
albastra, voluptuoasa mea corabie,
cu untdelemn preasfînt te-am uns
cu ploi de aur te-am pătruns
la verde ţărm care în urma noastră e!
! corabie, corabie, ca suferinţa albă-a unei lebede,
prea repede, prea repede în casa morţii mă cobori prea repede!
! fără cuvînt, fără cuvînt
primit în trupul tău cel blînd,
cu moartea mea singur mă laşi prea repede,
fără cuvînt, fără cuvînt
în moartea mea mă pierd mai blînd
ca tine, sfîntă, pură şi tăcută e,
corabie, corabie ca tine-mi pare Moartea o corabie,
corabie, corabie, trupul tău gol pe care-l poartă sîngele!
***
Foto/ Razvan CHIRITA
Jeu d’amour
(Juruință)
! împărătița mea de azi
atinge-mi mânuri și obraz
cu ochiul tău luminător
că-n orice clipă pot să mor!
! Sufletul meu reînviat
în mânuri astăzi ți l-am dat
precum ai da un măr crețesc
de-aceea-ți zic și tânguiesc:
când nu te-oi mai iubi deloc
cu mâna mea am să-mi dau foc
să-mi amintească focul cum
ardeam în ceasul de acum,
când nu mă vei mai iubi tu
ți s-o aprinde părul cu
numai cu gândul că te-ating
cu mâni de flăcări ce se sting!
Jeu d’amour
(Colind)
! de-acuma nu te-oi mai uita,
poți să și vii, poți să nu vii,
cu vii stigmate, sîngerii,
ești scrisă toată-n carnea mea!
! de-acuma nu te-oi mai uita,
coapsele-ți line, stins oval
pieptul, parfum de portocal,
împarfumează carnea mea!
! de-acuma nu te-oi mai uita,
tu care zi de zi te uiți
și nici nu-ți vezi, nici nu-ți săruți
umbra plecată-n fața ta!
! de-acuma nu te-oi mai uita,
dar nu te chem, nici nu te cer
acelor care-aici subt cer
posedă și pământ și stea!
! de-acuma nu te-oi mai uita,
cu tine dorm și-n braț te strîng,
cu tine-n miezul nopții plîng
ca pruncu-n braț la mumă-sa!
! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
noi sîntem singuri pe pământ
cu Domnul și lumina Sa!
! de-acuma nu te-oi mai uita,
în noaptea sfîntă, leagăn sfînt,
Domnul cu-ale Lui mînuri blînd,
Domnul blînduț ne-o legăna…
