… cred că ar fi făcut-o precum Ara Malikian! – un virtuoz nebun care zboară prin aer agățat de o vioară. Nu știu ce mișcare de scenă ar fi avut Niccolò Paganini, dar pasiunea și măiestria cu care Ara Malikian cântă și rupe vioara-n bucăți te duc cu gândul la el.
Un violonist emoționant făcut tot din salturi agile împletite cu patos și ardoare într-o cântare vibrantă ce stă gata să salveze lumea. De la nepăsare și de la neiubire.
Ceea ce scapă înțelegerii revine simțirii. Și Ara Malikian face ce simte.
O lume într-o cutie. De vioară
Malikian este născut (1968) și crescut în Liban într-o familie armeană în care tatăl, un înfocat violonist, hotărăște soarta fiului atunci când îi pune vioara în brațe și-l determină să studieze și zece ore pe zi, în timp ce copiii de vârsta lui (7-10 ani) se joacă și fac nebunii pe-afară.
”Nu este valoroasă precum un Stradivarius, dar are o mare importanță pentru familia mea”, spune Ara Malikian despre vioara lui . „Datorită ei bunicul meu a supraviețuit genocidului armean din 1915, trecând drept membru al unei formații de muzicieni și reușind astfel să ajungă în Liban, unde a început o viață nouă. Tot datorită ei tatăl meu a devenit violonist, iar eu am reușit să studiez muzica.”
Tot datorită viorii a reușit să scape dintr-o țară bulversată de război și din subsolurile unde se ascundea de bombe. Talentul care l-a scos din Beirut și l-a făcut student la prestigioasa Universitate de Muzică și Teatru din Hanovra, l-a trimis mai departe la studii în Londra și apoi și mai departe, într-o carieră amețitoare. Marile scene ale lumii, de la Carnegie Hall, NY, până la Salle Pleyel, stadioane precum celebrul Santiago Bernabeu, dar și tabere de refugiați unde artistul cântă copiilor, sunt martorii unei călătorii în care Ara Malikian își trăiește muzica dăruind-o.
Distincțiile primite: ”Felix Mendelssohn” ( Germania), “Pablo Sarasate” (Spania), “Niccolo Paganini” (Italia), “Zino Francescatti” (Franța), “International Artists Guild” (USA), și o nominalizare la Latin Grammy Awards în 2015 îi confirmă meritele, dar nu-i afectează ego-ul. Este modest, ne-prețios, cald, uman.
În 2016 scoate albumul “The Incredible Tour of Violin” care definește odată în plus relația sa cu vioara și este întradevăr incredibil. Cu acesta a concertat și în București, în noiembrie 2017, pe-atunci însă viața ”trecea pe lângă mine” fără să fi auzit de el …
Într-o adorație a viorii, Malikian pune sub semnătură unică, explozivă, capodopere și genuri de la clasic, rock, pop, folk, flamenco, salsa până la tango, gipsy și oriental, redefinindu-i pe Vivaldi, Paganini, Jimi Hendrix, Led Zeppelin, și Bach, purtându-le prin lume flăcările la o nouă strălucire și intensitate date de temperamentul său pasional, îndrăzneț, de o obrăznicie delicioasă și vizionară.
Omul ăsta, îmbrăcat excentric (a încercat și cămașa albă sub sacoul tuxedo, dar nu i s-au potrivit!) și nu mai puțin tatuat, cântă ca în transă și o induce spunând că vrea să extindă și să amplifice percepția oamenilor asupra VIORII și ce poate EA să facă!
Paganini a fost primul adevărat star rock
Titlu care șochează, preluat din ecourile stârnite la festivalul Mawazine din 2018 – festival care are loc anual în capitala marocană – de către demențialul Ara Malikian. Spectacolul lui a fost etichetat drept „strings on steroids”: îmbrăcați în pantaloni negri de piele și cizme de luptă, Malikian și trupa lui semănau cu extrase dintr-un film Mad Max. Violonistul a spus atunci că el vede clar o corelație între vioară și rock și a demonstrat-o reinterpretând ”Kashmir” marca Led Zepellin.
“The violin in a way was the first rock instrument of its time. Take the 18th-century Italian violinist and composer Paganini for instance. As far as I am concerned, he was the first true rock star. He changed the concept of what a concert could be. People from all over would travel not just to hear him play, but to see his performance as well. His shows were visual and full of stories, and I feel that I am also following that by telling my own story with the violin.”
Istoria viorii, regina nedetronată a muzicii din toate timpurile, precum și viitorul acesteia călătoresc sub arcușul prezentului, mânuit sălbatic și tandru de Ara Malikian.
Citește și A Song For You
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.