cuplul de aur
cuie din sângele tău smulg
pe rând, cu incisivi tineri.
răbdare și riduri de aer.
circulați, voi ambasadori ai splendorii
vă așteaptă expoziția cu flori și vin la intrare
aveți să pictați idei și semnele cardinale
în noul trup. aici eu, dincolo tu
balansându-ne. suntem cuplul de aur
al nopții sfâșiate de-arome. lovim în
stânga și-n dreapta cu viețile abia petrecute
întâmplătoare macete în croiala vivace a ierbii
tropotul vaporos al poantelor de balerine.
(în volumul „fără suflare”)
foto sursa
***
obosesc. apele mele cer îndurare
cu glasul îngust al peștilor
cu murmurul orb și tenace al nisipului.
o rochie flutură alb acum pe catarge. îmi vine
turnată. cum prelingi un trup cald într-o îmbrățișare.
Citește și acuarelă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.