CUM SE PĂRĂSEȘTE O FEMEIE
Foto: Katia Chausheva
Dacă e ciufută, princinoasă, profitoare se părăsește dramatic, cu un viguros scandal de încheiere.
Dacă e frumoasă și îngâmfată se părăsește cu vorbe grele, să-și mai vină în fire.
Dacă e tulbure și zbuciumată, treaba se încheie rapid și fără explicații. O trimiți la plimbare: e plin pământul de nebune.
Dacă e cicălitoare și geloasă se părăsește cu multe scrupule și cu duhul blândeții, nu cumva să se răzbune.
Dacă e toantă și ușuratică se părăsește foarte simplu cu încurajarea: ”nu sunt destul de bun pentru tine”.
Dacă a secat dorința, îi propui o perioadă de reflecție.
Dacă e manta de vreme rea o recomanzi și altora.
Dacă e rebelă și agresivă, dacă ridică pretenții, se părăsește foarte simplu, cu reproșuri.
Dacă are multă personalitate îi spui că e puternică și se va descurca singură.
Dacă îți face ochi dulci doar ca și-i umpli dulapurile, o lași fără dulap.
Dacă e blândă și înțelegătoare, o părăsești ca un nor care se îndepărtează atât de lent încât nimeni nu bagă de seamă.
Dacă e focoasă și puternică o mai lași, te mai întorci, o mai lași.
Dar pe cea care te iubește cu adevărat
Pe cea care îți cunoaște febra și întunericul
Pe cea care se lasă zidită de vie în disperările tale
O părăsești fără să îi dai de înțeles
Îi spui mai întâi cât de mult îți plac mâinile cu care îți spală rănile
Cum ai tot rătăcit până ai dat de gustul sângelui ei
Îi stângi melancolia în toate ferestrele
Îi invoci tristețea cu o foame de lup
Îi dăruiești liniștea
După ce i-ai spus că o vei dori până la moarte
După ce i-ai dedicat amintirea teilor din copilărie
Și a splendorii care îți frânge oasele
Alegi o zi senină
O faci fără să îi dai șansa de a te privi în ochi
Căci asta ar răsturna totul.
Și-ar smulge un sân și ți l-ar pune la picioare
În nici un caz nu trebuie să o lași să te privească în ochi
Dacă trebuie să te deparți de ea
Dacă ești sigur că e musai să pleci
Când îi încolțesc fiorii întâlnirii
Care va să fie
O lași să creadă că vei întârzia puțin
Procedezi blând, cu infinită tandrețe
Cu discreția cu care se lasă seara
ÎI spui în gând minunea mea
O săruți în sinea ta pentru ultima oară
Și dispari definitiv
Fără urmă
***
CUM SE PĂRĂSEȘTE UN BĂRBAT
Foto: Katia Chausheva
Dacă e încrezut, pedant, cultivat și prea puțin senzual se părăsește cu minciuna că nu te simți valorizată intelectual
Dacă e timid și încuiat, speriat de bombe se părăsește cu adevărul că nu îi mai suporți slăbiciunile
Dacă e puternic și protector, destoinic se părăsește zbierându-i în față că ai simulat orgasmul
Dacă e egoist și fragil și confuz se impun crize de furie și frustrare, în cazuri limită chiar un ”du-te dracului!”
Dacă e vicios se părăsește cu o discuție pe față, care se vrea realistă, despre sănătate și alte himere
Dacă e un fătălău mămos și neajutorat se părăsește prin înșelare și umilire
Dacă e romantic și inadaptat, predica pragmatică e cea mai sigură cale.
Cel care iubește îi va vorbi femeii de stele și de alte meleaguri
De jocurile copilăriei
Îi va pune în poală copilul care a fost.
Cea care iubește îi va împărtăși secretele trupului, pe care îl ține ferecat pentru alții.
Ceilalți ating doar voalurile și armurile în care îl ține captiv.
Femeia nu poate fi cucerită. Ea se dăruiește, ea se destăinuie, se dezvăluie.
Ea dorește.
Sufletul femeii e un poem scris adânc în carne.
Cel care îi acceptă ofranda, e servit în bolurile zeilor.
După ce alesul s-a înfruptat din trupul ei, pe săturate
După ce s-a lăfăit în lumina răsăritului din adâncul cărnii ei
Dă semne de oboseală, vrea să se uite la televizor
Și ea se simte distrusă, abandonată
Îl detestă
Îl vrea dispărut.
Bărbații au sufletul și corpul separate, legate doar prin fire imaginare și încâlcite de un fel de febră.
Acolo e călcâiul lor vulnerabil. Acolo trebuie lovit.
În crevasa aceea dintre suflet și corp stă ghemuită conștiința bărbatului.
Uneori ca un câine înfrigurat
Alteori ca un copil rătăcit
Sau ca un pelerin la răscruce.
Ca un străin printre străini sau ca un frate izgonit de frați.
El crede că îl iubește că îi pasă de bicicleta lui din copilărie și de ploile care inundă stăzile din orașele necunoscute care i se arată în somn.
Nu, nu îi pasă.
El speră că îl va iubi bătrân.
Speră că îi va iubi bunătatea sau înțelepciunea.
Da, i le iubește, dar nu-i pasă.
Nu va sta.
Orice femeie e o sirenă
Și o mamă
Și o sfântă
Cât timp simte dorința bărbatului.
E oricum și orice vrea el.
Stă în genunchi, se lasă târâtă în mlaștini și în locuri primejdioase
Înghite flăcări, zgomot, disperare
fără să crâcnească
Când dorința dă semne de oboseală
Ia frumos un geamantan sau o pungă mai mare
Și pune acolo amurgurile din copilăria lui
Duioșiile, tristețile, exaltările, complimentele
Prima lui carte
Primul lui sărut
Le înghesuie claie peste grămadă
și i le dă înapoi.
„Ia-le, nu mai am ce face cu ele”
Singura dorință pe care o acceptă e aceea absolută
Aceea care îi face pe amanți să se atingă ca niște condamnați la moarte.
Rezistă la orice, se lasă lovită.
Dar nu la umilința unei dorințe călii, pământene…
El sparge toate bolurile în care ea i-a turnat supa zeilor
Să uite
Dar nu poate
Speră să o regăsească sub cerul închipuirii
O caută în stele, în lume, în tristețea serilor de toamnă
În durerea și surâsul altor femei
Plăsmuiește ca un inginer nebun cel mai frumos vis
Care să o aducă înapoi
Îi strigă numele prin orașele abandonate
Ca un zevzec amnezic care a uitat că nu poate fi cucerită
Femeia se dăruiește
Sufletul ei e un poem scris adânc în carne
Citiți și Ilinca Bernea sau Arta transcendentală
