cu neputință de precizat sau de înțeles
dar infinit de frumos,
presărat cu lavandă uscată și aruncat în
fundul unui sertar de cer,
așa era.
se asemăna, de foarte departe,
(îti spun ca să-ți dai, cât de cât, seama)
unui fuior lung, lung de dor.
scânteietoare și mute răspunsuri
îmi flutură coada păunului alb
mereu prezent, mereu ivit
cu ciocul înfipt în topitura de întrebări
ce pier lacome ca un vaier de fier.
le abandonez și te privesc pe tine.
fă-mi o plăcere și pune-ți acest colier de pene
lasă-ntrebarea la ușă, agățată-n cuier.
foto tumblr.com
Citește și îmi face semn, grațios, cu un fum
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.