ovidiu@stanomir
Îşi goli halba, îi făcu semn barmanului că nu mai vrea încă una, îl căută cu privirea pe Hedonis la masa din celălalt capăt al localului, dădu de nişte figuri care nu-i spuneau nimic, aşadar ieşi în stradă.
Se uită pe telefonul mobil, citi SMS-ul lui Cassandru; cei doi îşi luaseră mutantele agăţate în bar şi plecaseră care-ncotro. Mda. O să fie o noapte anostă. Se duse la bancomat, retrase o sumă oarecare, cumpără de la un non-stop o sticlă de vodcă şi se refugie în bârlog. Până goli sticla, butonă pe mai multe canale de sport. Ultimul pahar era aproape plin când primi un e-mail pe care nu-l mai aştepta. Mai bine mai târziu decât prea târziu.
Lăsă tembelizorul aprins, paharul aproape plin, laptopul pornit, telefonul la încărcat şi uşa neîncuiată. Când or să-l caute vor crede că a coborât la magazinul de la colţ să-şi ia ţigări.
Merse la staţia de taxi. Îi ceru şoferului să-l ducă la aeroport. Ajuns la destinaţie, plăti, intră în aerogară, merse la bar, comandă o cafea, sorbi din ea, aprinse o ţigară, plecă la toaletă, se închise într-o cabină, îşi dădu jos peruca şi-şi potrivi o mustaţă falsă. Se verifică apoi în oglindă, îndreptă puţin mustaţa, se întoarse în aerogară şi ieşi. Urcă în alt taxi, plecă spre gară dar coborî în Oraşul de Jos. Degeaba.
Simţea ciorchinele de ochi cum îl fixează. Se îndreptă spre Podul Minciunilor. Sângele de piatră al burgului somnola derutant. Urcă până în Piaţa Mare. Pe când trecea pe lângă Muzeu, în dreptul controversatei statui a Guvernatorului, se apropiară de el doi poliţişti şi-l legitimară. Cel mai în vârstă îi spuse pe un ton politicos că ar face bine să meargă la hotel, unde ar mai prinde câteva ore de somn. Asta şi făcu. Merse la un hotel din apropiere. Barul era închis. La fel şi magazinul de artefacte. O.K.
Lăsă la recepţie un bilet pentru Hedonis (din prevedere, schimbaseră documentele între ei – fiind fraţi gemeni, dar cu domicilii în oraşe diferite, doar părinţii ar fi putut sesiza subterfugiul). Îl întrebă pe recepţioner unde ar putea găsi un bar deschis la ora aia indecisă. Mulţumi pentru recomandare, ieşi în stradă, unde după câteva minute o luă în altă direcţie şi se pierdu în noapte. Ajuns în Parcul Sub Arini se aşeză pe o bancă de lângă statuia Eminescului şi aşteptă cuminte răsăritul soarelui.
Zona aurorală îl răsplăti regeşte. Activă telepatic acceleratorul de timp, la ivirea primei gene de lumină, iar ciorchinele de ochi plezni într-o cascadă de ţipete multicolore.
Iaca poznă, chicoti el şi se duse să se predea în molaticele braţe ale Andromedei.
foto sursa
Citește și Mansarda în flăcări
