Christos a Înviat!

Cu adevărat, cel care S-a jertfit pentru întreaga lume înnoieÈte din temelii întreaga fire, pentru că numai credinÈa ne poate fi calea spre adevăr.

„Dacă a crede înseamnă a putea să muţi munţii din loc, o astfel de credinţă este aproape imposibilă unui om muritor. El mai degrabă vrea să creadă decât crede, omul se află mai curând în preajma credinţei decât în miezul ei; Dumnezeu cu care ar trebui să se confunde credinciosul în credinţa sa îi este inaccesibil acestuia din urmă, doar Iisus îi deschide portiţa către cele veşnice prin calitatea sa de om şi de Dumnezeu.”, spunea Acad. Nicolae Dabija.

ViaÈa omului nu e decât o serie de încercări de a fi mai bun, mai curat, mai adevărat, iar omul este „precum o trestie în vânt”, spune-se. Dar Pascal adăuga „o trestie gânditoare”, adică înzestrată cu raÈiune. Tot la fel de adevărat este că între calea inimii Èi cea a minÈii cu greu ne putem hotărî, dar există întotdeauna o cale, iar aceea este calea noastră.

Să aveÈi sărbătoare cu pace Èi să vă bucuraÈi alături de cei dragi!

Catedrala Sfântul Petru, Vatican (St Peter’s Basilica, Rome, Italy)

Iată cuvinte pline de înÈelepciunea Èi de frumuseÈea gândului curat:

„Nu am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aÈtept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunÈ de tot la visurile mele. Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp Èi că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a Èti cum să le valorifici Èi să nu le pierzi.

Nu am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu Èi-au cerut iertare niciodată Èi care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptăÈit. Dar iertându-i, am câÈtigat un suflet liber Èi liniÈtit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări Èi de dureri.

Nu am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înÈeles greutăÈile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare îÈi are rostul ei, că după orice sfârÈit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eÈec urmează o reuÈită.

Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

Nu am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeaÈi iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ Èi că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul Èi am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit Èi oameni care m-au dezamăgit.

Iubind, am trăit din plin, cu bucurii Èi cu momente de adâncă tristeÈe, dar am trăit cu adevărat iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este ruÈine de omul care am fost Èi mai ales, am învăÈat că iubirea nu cunoaÈte limite Èi că este motivul existenÈei mele…„. (Mooji)

CitiÈi Èi ascultaÈi Christos a înviat din morÈi…

Bel Esprit

<svg aria-hidden="true" class="sab-user_email" role="img" xmlns="http://www.w3.org/2000/svg" viewBox="0 0 512 512"><path fill="currentColor" d="M502.3 190.8c3.9-3.1 9.7-.2 9.7 4.7V400c0 26.5-21.5 48-48 48H48c-26.5 0-48-21.5-48-48V195.6c0-5 5.7-7.8 9.7-4.7 22.4 17.4 52.1 39.5 154.1 113.6 21.1 15.4 56.7 47.8 92.2 47.6 35.7.3 72-32.8 92.3-47.6 102-74.1 131.6-96.3 154-113.7zM256 320c23.2.4 56.6-29.2 73.4-41.4 132.7-96.3 142.8-104.7 173.4-128.7 5.8-4.5 9.2-11.5 9.2-18.9v-19c0-26.5-21.5-48-48-48H48C21.5 64 0 85.5 0 112v19c0 7.4 3.4 14.3 9.2 18.9 30.6 23.9 40.7 32.4 173.4 128.7 16.8 12.2 50.2 41.8 73.4 41.4z"></path></svg>