Cezar Ivănescu – Scrisoare

Tulburat, l-am rugat să intre pentru puţin timp, l-am întrebat dacă nu se simte bine şi de ase­menea l-am întrebat dacă pot citi de faţă cu so­ţia mea scrisoarea pe care mi-o încredinţase ce­remonios. A încuviinţat cu blîndeţe şi c-o absolută siguranţă în tonul vocii…

„Dragă Cezar Ivănescu

Din motive vechi ţărăneşti mă gîndesc adesea că de pildă un accident de maşină s-ar putea să-mi fie fatal (era să şi fie în februarie curent) şi atunci îmi vin îngrijo­rări cu privire la soarta manuscrisului meu «Cel mai iubit dintre pămînteni», care a ajuns la 1 000 de pagini. Ştii bine, rudele, soţia, oricît de iubitoare, după ce mori îţi publică manuscrisul şi acceptă orice ingerinţe, tăieturi etc. cum a făcut D-na Rebreanu cu jurnalul acestuia (a tăiat din el orice referire la persoana ei). N-aş vrea să păţesc la fel, şi te-aş ruga ca în caz de ceva nu neapărat foarte grav, dar care m-ar împiedica să-mi păzesc acest manu­scris, să-l iei asupra dumitale şi să ai grijă de el din toate punctele de vedere. Din acest mss. mai posed două copii la loc si­gur, dar nu atît de sigur ca la dumneata şi doamna Mery, care sînteţi oameni tineri (mulţi înainte!). Acele copii sînt conforme cu originalul, adică sînt corectate de mine, dar nu atît de bine precum copia pe care ţi-o încredinţez.
Merci şi să sperăm că nu va fi nevoie s-o faci!

Cu prietenie, Marin Preda
Mogoşoaia, 22 IV 1979“

Nu a fost nevoie s-o fac, dar pentru ca sufletul meu să nu mi se înăbuşe, acum, cînd Marin Preda e mort, trebuie să mărturisesc… Rude iubitoare şi şacali literari adînc interesaţi ne-au îndepărtat cu metodă de Marin Preda căruia i-am ocrotit cu sufletele şi cu braţele noastre viaţa. Simţeam cum ceva fatal se abate asupra făpturii fragile a „celui mai neiubit dintre pămînteni“… M-am rugat noapte de noapte pentru viaţa lui şi a ce­lorlalţi care-mi erau dragi… le bîiguiam delirant numele…
Cei care cu metodă l-au purtat către moarte pe Marin Preda, cum l-au purtat şi pe Nicolae Labiş, vor plînge şi vor striga tare, o ştiu…
Vor scrie…

Nestăpîn pe gînd şi pe mîna dreaptă aproape anchilozată nu pot scrie decît atît: noi te-am iu­bit, domnule Marin Preda şi dovada că te-am iubit e că ai trăit… apoi au venit „trăitorii“, „iu­bitorii“, „însoţitorii“, „profitorii“… şi ni te-au dus în vertijul fatal… ultimul dar pe care vi l-am făcut, o nenorocită de copie după „Cartea morţilor tibetani“,… cred că sînteţi încă în preajma noastră, pentru încă puţin timp, veţi vedea ce groază ne va lovi, domnule Marin Preda.”

Cezar Ivănescu, Scrisoare, Luceafărul, 18 mai 1980