Ștefana Dicu
…tandru pretext al căderilor în gol
Sub cerul acesta se poate plânge oricât,
Se poate plânge oricât, oricum, pentru oricine și orice, sub un cer pe care l-am primit cu împrumut…
Pe cerul acesta pot desena cu cretă, sfărmată-n crăpăturile coatelor zdrelite, toată durerea din care n-a curs niciodată sânge… nici lacrimă,
Pot desena plânsul soarelui peste lumi, peste nepăsările lor în fața oftaturilor noastre,
Iar clopotul ce bate în turla pieptului acela, în care stăm lipiți c-un fel de silă unul într-altul, îl urcăm la sfinți,
Să bată acolo a neputință,
Să nu mai piardă timpul aici.
În chinga cerului acesta se poate îngenunchea spășit,
Se poate îngenunchea oricât, oricum, pentru oricine și orice, într-un cer pe care l-am primit cu pedeapsă și nu în dar….
Prin cerul acesta pot să-mi alerg cu inima-n bărbie alunecările-n tăcerea, tăcere de te blestem pentru zile cu damf de amanet,
Pot spăla de sus în jos zidul plângerii cu săruturile trădării,
Iar vietăți ce poartă pe buze aureole, fugărind nori aprinși, ne fac cu ochiul,
Să tragem a moarte acolo, Sus,
Să ne dezbracăm de viața de aici.
Ia-Ți Cerul înapoi,
Ia-Ți jivinele lui și pune-le în degetele tale,
Ca mai apoi cu palme de scrib să poți strânge gâtlejul alb,
Din care mai ies și-acum litanii… de val eșuat…
foto arhiva personală
Citește și Ăstora ca noi
