ce trebuie făcut
ca pe ghimbir dau cuvintele pe răzătoare
eu respir tu mă respiri ne luăm
rădăcinile-n cap și apa plină de cuiburi
la subsuoară de ce-alergi te întreb mă fugăresc
copacii nu vezi sfinții ăștia incipienți cu hexagoanele
lor medicale
înfipte în frunte
nu atât regulile cât excepțiile sunt
cele care contează să le încalci într-un
moment de grație iată ce
trebuie făcut
foto sursa
––––
era la fel de credibil precum cei
ce pretind că au pereții plini de strămoși pictați în ulei
iar undeva adânc într-un scrin
nobile răni mute alături de mici
ofuri sclipitoare în prelungirea unor mânere de-argint. și
ascunse-n batiste cu monogramă
câteva lacrimi vărsate de cele mai
neînțelese poeme
fără să-i ceară a început să-i dea lecții iar ea
era atât de frumoasă încât a crezut (la început) că
muzica o muzica este
însăși invenția lui el… Citește și impresii de călătorie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.