Prezentul material se doreşte a fi un eseu, aducând câteva observaţii asupra efectelor „revoluţiei sexuale” în arealul culturii/subculturii romilor. Nu are pretenţii ştiinţifice, dar, cu toate acestea, poate fi perceput ca o semnalarea unei problematici la modă, iar observaţiile prezentate în viitor ar putea fi dezvoltate într-o posibilă cercetare mai amplă. Abordarea subiectului se bazează pe cele două întrebări din titlu şi este tratată cu o rigoare obiectivă, bazându-se pe instrumente istorice şi antropologice. Cu toate acestea cititorul, va descoperi şi observaţii subiective, supuse unei interpretări socio-antropologice.
Din titlul reies cele două întrebări cu care vă confrunt, sau, mai bine zis, ne confruntăm. Deci, pe de o parte, este necesară definirea revoluţiei sexuale, ce ar putea fi realizată din numeroase perspective. Pe de altă parte, dincolo de definirea conceptului, se ridică problema manifestării. Astfel, este necesară o prezentare cât mai cuprinzătoare, din care să poate fi evidenţiate şi acele trăsături care au avut efecte asupra culturii de masă, având în vedere faptul că prin trăsăturile respective se va descoperi originea pătrunderii „revoluţiei sexuale” în subcultura romilor. Am ales această subcultură fiindcă, spre deosebire de alte subculturi, ne este la îndemână şi ne interesează într-un mod direct.
Când se pune problema revoluţiei sexuale, se tinde a se gândi la Sigmund Freud şi la opera lui, care într-un mod, mult prea simplificat, pune majoritatea problemelor noastre pe seama vieţii sexuale şi mai ales pe reprimarea sexualităţii. Într-adevăr, modernismul a încercat să reprime instinctul şi manifestările sexuale, ceea ce de altfel a reuşit poate mai bine decât Biserica de-a lungul Evului Mediu,[1] privându-l, astfel, pe omul modern, de o plăcere. Cu toate acestea, revoluţia sexuală nu poate fi considerată doar eliberarea indivizilor de sub robia unor moravuri forţate.
„Revoluția sexuală” este supranumită perioada din secolul XX, caracterizată prin eliberarea corpurilor. Astfel, după secole de represiune și inhibiție în care plăcerea nu doar că a fost pusă sub semnul interdicției dar în care corpul și sexualitatea erau asociate rușinii și vinovăției, ne găsim în faţa unei tendinţe caracterizate prin schimbarea atitudinii faţă de plăcere şi păcat.
Inovația secolului XX a constat în desprinderea de rigorile veacurilor precedente, individul devenind „stăpân” asupra propriului corp. Asistăm la transformarea trupului şi la o „laicizare” a plăcerilor, Biserica – instituție cu drepturi depline, nu mai are practic putere, iar noile comportamente ce încurajează emanciparea corpului intră în totală contradicție cu atitudinea victoriană. În cartea „Cea mai frumoasă istorie a iubirii”, Dominique Simonnet afirmă că începutul acestor schimbări majore o reprezintă sfârșitul căsătoriilor aranjate, deoarece „femeile cuceresc încetul cu încetul puterea de a zice nu; dragostea devine liantul cuplului.”[2] Fapt din care rezultă, pe de o parte, că ea nu mai este un bun de care tatăl dispune după bunul lui plac, corpul ei devine un „bun” propriu. Pe de altă parte, redescoperirea dragostei face posibilă şi redescoperirea plăcerii ascunse în sexualitate.
Eliberarea rezultată prin această „revoluţie” a avut loc la toate nivelurile, inclusiv al gândirii, al limbajului, cât şi al trăirii/comportamentului. Individul nu se jena când avea anume fantezii, nu mai prezenta o problemă de pudoare, nici să aducă în discuţie anume lucruri, până atunci reprimate şi chiar tabuizate. Pronunțarea cuvintelor precum „sex” sau „vagin”, atât în discuţii personale cât şi în discursuri, devine un lucru absolut firesc. Pudoarea ce caracteriza cândva exprimarea sentimentelor și le cenzura dispare, lăsând locul unei libertăți mult mai mari.[sursa aici]
Gitanes Cigarettes by Herb Ritts
Un alt nivel la care a acţionat „Revoluţia sexuală” a fost comportamentul. Astfel, pe de o parte, expunerea trupului feminin, care secole întregi a reprezentat un tabu, fiind expus public doar în momentul botezului, a fost înlocuită după Marele Război, prin aceea că trupurile feminine se dezvăluie privirii tot mai mult, prin schimbarea codului vestimentar. Pe de altă parte, în anii ’60-’70 se ajunge chiar la punctul de vârf sexualizării, când corpul și plăcerea devin mai importante chiar și decât sentimentele. Ceea ce presupune o treptată tranziție de la „dragostea idilică la sexualitatea obligatorie”, iar dată fiind introducerea metodelor contraceptive și legalizarea avortului, nu mai există bariere. Prin urmare, sexualitatea nu mai este reprimată, nici chiar evitată, ea devine parte din cotidian, peste tot sunt afișate cu nonșalanță trupuri sumar acoperite şi tot mai provocatoare.[citiți și aici]
În ceea ce priveşte efectele acestor manifestări socio-culturale asupra subculturii romilor, ele pot fi observate într-un mod discontinuu, variabil de la un grup socio-cultural la alta, dar, cu toate acestea, mai mult decât prezent. Mergând pe firul cercetării, am observat că prezenţa revoluţiei sexuale şi în cultura romilor se manifestă la mai multe niveluri.
În primul rând, tatăl îşi pierde încet autoritatea asupra fetelor şi asupra familiei în general. Astfel, căsătoriile aranjate dispar încet, fetele devin stăpâne asupra propriilor trupuri. Însă, această liberalizare a fost mai degrabă necontrolată, deoarece în loc de o evoluţie gradată a pătruns într-un mod brusc, ceea ce face de multe ori imposibilă raportarea corectă la sexualitate. Așadar, se poate asista la distrugerea modelului de familie tradiţională, din cauza căutărilor excesive a plăcerilor. În ziua de astăzi, când rata divorțurilor atinge cote alarmante în întreaga lume, se poate vorbi și de o pierdere a valorilor morale și sociale, pentru că indivizii trec peste norme, în căutarea plăcerilor frivole, care să le garanteze „masculinitatea” sau „feminitatea”.
În al doilea rând, dincolo de a se gândi la plăcere, tematica sexuală intră în discursul cotidian. A vorbi despre sex, a aduce în discuţie acest subiect nu constituie o problemă. Cu toate acestea, apare ca un paradox în cultura romă tradiţională. Pe de o parte, în rândul bărbaţilor şi a adolescenţilor, a vorbi deschis despre sexualitate nu reprezenta un tabu, problemele fiind des expuse într-un limbaj deschis. Pe de altă parte, subiectul era formulat într-un limbaj ermetic, în discursul public, iar femeilor le era interzis. Chiar şi în continuare, subiectul este abordat bivalent, datorită tranziţiei în care se află cultura romă. În timp ce în cultura rămasă în continuare sub influenţa tradiţionalului este evitată, aceasta duce la rezultate nefaste. În schimb, în rândul celor care au călcat pe calea „revoluţiei sexuale”, poate fi observată eliberarea sexuală în expresie şi comunicare. Totuşi, problemele nefaste persistă, fiindcă ruptura generaţională nu permit conştientizarea copiilor cu privirea la viaţa sexuală iar școala nu oferă inițiere în acest domeniu, mă refer la educația sexuală, atât de necesară.
În al treilea rând, odată cu transformările observabile la nivelul discursului cotidian, transformările apar şi în ceea ce priveşte muzica. Astfel, expresivitatea ermetică prin care sunt abordate subiectele sexuale în cântecele lăutăreşti, în subcultura formată în jurul manelelor, adesea nu doar că dispare, dar actul erotic este vulgarizat și decăzut în trivial. În plus, această vulgarizare duce la o deconstrucţie a femininului și la încurajarea atitudinilor misogine din partea bărbaților.
Nu în ultimul rând, prin expunerea nudităţii este încurajată transformarea a corpului într-o expresie a sexualităţii. Ceea ce chiar şi în unele culturi, pe de o parte permit fetelor obţinere unor plăceri sexuale, dar pe de altă parte, dincolo de aceste plăceri, unele tind la obţinerea altor plăceri în schimbul oferirii plăcerilor sexuale. Astfel, trupul nu va mai servi doar drept expresie, dar devine şi obiect, bun folosit după propria dorinţă – de alţii, însă.
În concluzie, e de remarcat faptul că într-o cultură neomogenă, caracterizată prin delimitarea de către alte subculturi, încă nedescoperite şi neînţelese, cum este şi aceasta a romilor, „revoluţia sexuală” prezintă o reală problemă. Pe de o parte, duce la destrămarea familiei, la o liberalizare necontrolată, iar pe de altă parte, ea generează un limbaj şi un comportament inadecvat, care duce la distrugerea propriilor vieţi, iar în loc să fie benefică pentru reconstruirea imaginii femeii, atât de afectată din perspectivă social-istorică.
Un lucru e cert: subiectul rămâne deschis, pretându-se ca subiect al unor cercetări viitoare.
Note:
[1] Din punct de vedere istoric şi antropologic, nu putem nega faptul că, deşi biserica lupta împotriva manifestărilor sexuale, moravurile specifice Evului Mediu şi, mai ales zonei rurale, era mai decăzute decât acelea ale zilelor noastre.
[2] Dominique Simonnet, Cea mai frumoasă istorie a iubirii, Editura Paralela 45, 2006, p. 98.
Citiți și Cum decade Homo Simbolicus?
Licenţiat în Istorie – Istoria artei şi absolvent al Masteratului de Istorie şi socio-antropologia epocii moderne, Varga István Attila, trăieşte în Zalău, fiind profesor de istorie. În perioada 2016 – 2018, a fost redactor la revista Art Out, de asemenea are materiale publicate în reviste culturale precum Caiete Silvane, Constelaţii diamantine, Boema, etc. Cercetările lui sunt legate de antropologie istoric, teoria artei şi studii culturale, fiind preocupat de atitudini, influenţa sentimentului de insecuritate şi universul simbolic.