Ce este prostia… ?
Auzim adesea injurii și catalogări adresate fără o justificare coerentă sau poate chiar unii dintre noi fac această greșeală fundamentală, uitând să își mai pună întrebările primordiale ,,Ce este cu adevărat prostia? Care este incontestabila diferență dintre inteligență și prostie și ce anume le caracterizează?”.
Albert Einstein spunea că ,,Doar două lucruri sunt infinite: Universul și prostia umană, iar de cea din urmă sunt foarte sigur.” Ceea ce înțeleg este faptul că prostia va dăinui mereu prin natura sa universală, deoarece fiecare dintre noi a fost contaminat cu ea într-un moment de rătăcire. Prostia este acel parazit care degradează încet grădina sufletului, în locul în care ar fi trebuit sădite înțelepciunea și empatia. Cei lipsiți de compasiune au ca diagnostic tot o formă de prostie, este strigător la cer să fii lipsit de orice simț de intuire a realității prin transpunere. Importante sunt trezirea, conștientizarea prezenței prostiei și înlăturarea acestui virus cât mai curând.
Prostia este de fapt, acea stare de incompetență intelectuală sau emoțională într-un moment de pierdere a sinelui prin acțiuni ce intră în contradictoriu cu principiile și valorile care ne definesc. Ironic este însă faptul că există persoane cărora prostia le curge prin sânge, acest venin incurabil care acoperă mintea cu o peliculă fină ce o izolează perfect de tot ce e bun, alegând să creadă că problema nu este niciodată la ei și se scufundă în realitatea lor distorsionată, încețoșată de o gândire disfuncțională- aceasta este adevărata prostie.
Inteligența? Ar fi prea vag să spunem că este opusul prostiei, pentru că nu este în totalitate adevărat, inteligența și prostia sunt tangente. Inteligentul se poate păta cu prostie, însă ceea ce îl diferențiază este că doar el are puterea de a reveni la starea naturală, nativă. Doar el și-ar pune la îndoială abilitățile intelectuale, pe când cel pe care prostia l-a cuprins cu totul, nu s-ar gândi nici măcar o clipă la faptul că există posibilitatea de apariție a erorii.
Cel care suferă de prostie cronică, este cel care se naște astfel și care nu mai poate fi vindecat, dar care are toate șansele de a infecta societatea. E adevărat, persoanele inteligente nu și-ar mai putea valorifica abilitățile, dacă prostia nu ar exista. Arta manipulării ar pieri în uitare, dacă nu ar fi aceste două complementare care formează un întreg, un tot unitar: prostia și inteligența.
Este esențial ca cei inteligenți să nu îi urmeze pe cei fără de gândire rațională către pierzanie, ci să își urmeze instinctele pe care se pot bizui oricând, datorită înzestrării inițiale.
Distanțarea este precauția supremă în ceea ce îl privește pe inteligent, fiindcă niciodată nu poți fi prea sigur de intențiile unui om lipsit de judecată.
La polul opus se află cei privați de ageritate, pentru care cel mai bun sfat ar fi să mențină tăcerea și să reflecteze asupra proprilor acțiuni, filtrându-le cu mare băgare de seamă înainte de a le da frâu liber și a altera omenirea. Totul în zadar, sfaturile vor pluti pe lângă urechile lor, îndreptându-se în oceane de gânduri spre un pahar gol. Asta le este natura și nu o putem schimba.
Obligația pe care toți o avem este să ne folosim obiectivitatea, să privim imaginea de ansamblu și să ne încadrăm într-o categorie, asumămându-ne responsabilitatea pe care o purtăm asupra entității colective. Cel mai probabil, doar cei a căror minte vibrează permanent de gânduri se vor întreba… Ce este prostia?
Un articol de Clara Tîrnăvean
