ovidiu@medrea
Cassandru a deprins de la maestrul Proteus să fie concis. Cu timpul, au ajuns să se înţeleagă din priviri. Comunicau telepatic, în rarele ocazii când unul dintre ei trebuia să plece din micul fief, căruia, de altfel, îi dăduseră numele secret de Laconia.
Nu mică i-a fost mirarea lui Cassandru când, într-o seară în care părea că gândurile lui şi-au luat o mică recreaţie, s-a pomenit contactat de o entitate misterioasă. A ezitat la început, după care a dat frâu liber curiozităţii. A pus o sumedenie de întrebări necunoscutului, iar acesta i-a dat de înţeles că o să afle răspunsurile pe când vor ajunge. Unde? O să vezi curând. Alarmat, magistrul Proteus i-a transmis să nu se arunce în gol. Cassandru a ignorat avertismentul.
Zborul mental a fost lung şi dificil, deşi a durat doar o clipită. Deschizând ochii, Cassandru n-a priceput nimic. Nu avea nici un reper şi nici unul dintre simţurile lui nu părea a fi în stare să recepţioneze vreun stimul. Ca atare, raţiunea i se gripase. Confuz, a dat să se întoarcă. Însă nu ştia cum. S-a panicat. Celălalt i-a transmis o stare de încredere. I se dăduse un răgaz pentru acomodare.
Încetul cu încetul, au început să se lege informaţiile, într-o dublă spirală. Nu cumva ceilalţi încercau să-i reconfigureze genomul? L-au liniştit. Da, ceilalţi îi descifrau informaţiile din codul genetic, oferindu-i în schimb informaţii despre ei înşişi. A crezut că fusese transbordat în viitor. Numai că nu recunoştea nimic din ceea ce era lumea pentru el. I s-a dat de înţeles că se află într-un univers paralel, în care accentul s-a pus de la bun început pe cunoaştere şi fiinţă şi nu pe acumulări de bunuri şi realizări tehnologice. Cassandru a intrat la bănuieli. Nu cumva, dubla spirală era alcătuită din şerpii care-l vor înlăţui şi sugruma, aidoma ca pe Laokoon şi fiii săi?
S-a desmeticit brusc. Prea era totul bine pus la punct, ca-ntr-o călătorie-şcoală. Maestrul Proteus îi mai dăduse o lecţie. Ucenicul i-a transmis că-l admiră şi că-i mulţumeşte. Proteus i-a răspuns că bine.
Bine că ce? Bine că m-ai recunoscut la timp. Şi ce s-ar fi întâmplat dacă?… Mai nimic. Ai fi rătăcit o vreme prin… Şi apoi? Şi-nc-o vreme… Bine bine, şi dup-aia? Prea vrei să le ştii pe toate.
Da, da, curiozitatea strică la frumuseţe… Mda. Prin urmare, o să afli răspunsul şi singur.
foto sursa
Citește și Conțopistul