vei fi un mort frumos, ca tras prin inel
și-n picioare cu sandale romane
pur, unic în cumpătare semn la cap
îți vor pune o stea cât
roata mică a Carului Mare
nu te bucura, încă, acoperișuri mai ai
de-mbrăcat și de strunit
cai ne-nșeuați, fornăitori dau cu copita-n uitare
de prin mahalale ies vorbe în dodii, pe cele
mai mari ți le pun la păstrare
în cutii de beton moale ca ploaia ce va cădea
cândva
invers și monoton.
foto tumblr.com
Citește și gust
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.