Camelia Radulian – „Vă jur, l-am iubit!”

Pe funia vieţii de-ar mai fi să mă nasc,
m-aş face arsură în carnea-i, de vreasc,
L-aş năvăli tot la fel peste sânge
În braţele lui, ca vioara m-aş frânge.
L-aş iubi şi atunci pe săruturi 
scrise pe piele de fluturi.

Cu somnul puţin, cu dor blestemat,
femeie de cearcăn pe-un ochi de bărbat,
i-aş fi lui beţie, mi-ar fi el păcat.

Priviţi-mă, zorilor, fetelor bune!
Jur pe legendele voastre, pe lume:
mi-a îmbobocit toată suflarea, 
mi-a înflorit ţipătul, palmele, marea.
Mi-a năucit prima picătură de rouă,
frumos – cum trecea-
cu sufletul meu 
tăiat pe din două.

Cu ultima sărutare de pom năruit
pe umerii vieţii vă jur:
l-am iubit!…

Sunt nebun de apa ploii
care-ți picură pe buze
și de aerul ce-ți trece
peste șoldul alb, drăcesc
de parfumul de caisă 
coborând cu tine scara;
sunt nebun de nebunia
de-a visa că te iubesc.

Sunt nebun de auriul
stofei care te-nvelește
de-amețirea ta din toamna
prinsă-n musturi și sulfine
sunt nebun de zborul frunzei
ce-n ferestre-ți năvălește
sunt nebun de tine, doamnă
sunt nebun, nebun de mine.

Sunt nebun de casa care
duce somnu-ți lin în perini
și de strada care poartă 
pasul umbletului tău
Sunt nebun de trandafirul
ce-ți atinge, roșu, mâna
și-apoi curge prin petale
sângele lui Dumnezeu.

Citiți și  Camelia Radulian – „Liniştea ta mă vinde”, de aceeași autoare.