Problema infantilizării globale reprezintă o tristețe actuală sau, dacă vreți, o realitate tristă. Dacă adultul anului 2022 e pe fugă, etern și – culmea – parcă aprioric stresat și repezit, cum ar trebui să fie infantul însuși? Ce exemple pertinente de „așa da” și „așa nu” ar putea să primească?
Superficialitatea a devenit o stare de spirit, cultura nu mai e trendy, tinerii care-și aprofundează studiile sunt considerați inutili, leneși, pretențioși. Scopul nostru e să facem bani: mulți, cu orice preț, de cât mai timpuriu. Cât despre cărți? Pot să și ardă! În fond, cu atâtea gadgeturi, care mai de care mai performante, probabil că îndeletnicirea scrisului de mână se va preda în școli ca opțional.
Natura umană are, așadar, ceva rezistent la orice schimbare. E chiar lemnul acela strâmb al omenirii despre care scria și Kant (citat și de Isaiah Berlin). Sunt însă nuanțe importante în rătăcirile de acum. Nuanțe noi […].
Sunt câteva boli vizibile ale epocii: în primul rând, egoismul și lăcomia. Solidaritatea și cumpătarea au fost avortate, ca relicve inutile ale unui timp depășit.
În al doilea rând, fuga permanentă după imagine. Conținutul a fost depășit de imagine, iar asta este atât de grav încât a reușit să viruseze, probabil iremediabil, cultura populară. Nu mai avem nici filme, nici muzică, nici teatru, nici meciuri de fotbal, nici viață politică în care valoarea să mai fie socotită corect. Totul, absolut totul, este tarat de “imagine”, relații publice și poziționarea pe piață, adică în obor. Umorul s-a prăbușit și el în meme și încearcă o improbabilă supraviețuire. Piața dictează, iar piața nu știe și nici nu vrea să știe carte. Există o singură logică: a profitului. Nu mai avem nici idei, nici idealuri. Avem însă “dezvoltare personală” și divizii întregi de șarlatani în locul popilor de odinioară. Mai avem iluzia unui confort oarecare, ne-am târât din subsol până la baza piramidei trebuințelor și ne e de ajuns asta. Nu e nimic mai dezgustător decât lumea asta ca a o tarabă? Să nu ne grăbim, mai avem de constatat.
În al treilea rând, revoluția tehnologică a accelerat ceea ce voi numi infantilizare globală. Să fim îngăduitori și să nu-i spunem chiar imbecilizare (deși nu am greși prea mult). Infantilizarea, așadar. Ce înseamnă ea?
Suntem grăbiți, neatenți, superficiali, tot timpul în căutare de distracție și gratificare imediată. Respingem cultura și, pigmei, nu mai ajungem la metafizică.
Infantilizarea globală înseamnă deopotrivă îmbrățișarea superstițiilor, respingerea rațiunii și, mai ales, adeziunea totală la turmă, abandonarea sinelui. Nu e vorba că ne întoarcem în minorat. Dispărem la adăpostul gloatei.
Lumea în secolul XXI este într-adevăr o turmă de adulți neisprăviți, oameni incompleți, din care lipsesc virtuțile care odinioară ne făceau întregi. Nu mai avem: răbdare, demnitate, curaj, onestitate, conștiință. Suntem ființe pe jumătate virtuale, incapabile să mai lăsăm urme prin timp, clienții unui talcioc universal, în care totul este de vânzare, iar principiile mai există doar în amintiri. Rezistența? E obligatorie și rară. Și revolta a ajuns un bun de consum.
Modele timpului sunt, cu nesemnificative excepții, stupide. Cu atât mai mult vor fi îmbrățișate. Progresiștii fără filtru critic sunt gata să accepte (și chiar acceptă în mod aberant) că tot ce e nou e bun. Nu tot ce e nou e bun. Viitorul e la fel de plin de capcane și idei toxice, pe cât e și trecutul. Conservatorii fără filtru critic dimpotrivă sunt gata să se agațe integral de trecut și să respingă mersul lumii. Sunt cel puțin la fel de nocivi.
Pe scurt, pentru că suntem imaturi și tâmpiți, fiindcă îmbrățișăm extremismul, respingem gândirea, suntem intoleranți și, pe măsură ce tehnologia e tot mai inteligentă, noi tot mai proști. Bun-venit în epoca post-sapiens!
Citește articolul întreg pe Catchy.ro
M-am născut în Cluj-Napoca, județul Cluj, la data de 22 ianuarie 1995. Am absolvit Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” (secția artă dramatică, promoția 2010-2014), Facultatea de Istorie și Filosofie (secția Filosofie, nivel licență) în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (promoția 2015-2018) și cursurile masterale ale Facultății de Litere, în cadrul aceleiași universități (masteratul de Studii Literare Românești, promoția 2018-2020). Am publicat poezii în revistele „Literatura de Azi”, „Cenaclul de la Păltiniș”, „eCreator” și „EgoPHobia”, fiind membră a Cercului Literar de la Cluj, începând cu iarna anului 2017 până în vara anului 2018 și membră a Cenaclului Literar Studențesc „Vox Napocensis” începând cu luna decembrie a anului 2019 până în luna mai a anului 2020. De asemenea, am publicat texte de proză scurtă în revista on-line „Catchy”. În anul 2021 am publicat un grupaj de poezii în antologia bilingvă (româno-suedeză) a editurii Bifrost „Echivalențe”.