„Marele artist stabileşte identitatea eternă a omului cu el însuşi.”
Pentru Roger Caillois, André Malraux, nume schimbat din André Berger (3 noiembrie 1901 – 23 noiembrie 1976) a fost „un scriitor deschis către lume așa cum au fost puțini în lumea asta”. Născut la Paris în 1901, scriitorul-filozof a nutrit un interes puternic pentru Asia – încă de la o vârstă fragedă, și a călătorit de mai multe ori în Cambodgia și Vietnam (în anii ’20), apoi în India și Japonia, rămânând puternic influențat de stilul oriental de viață și gândire.
Romanele sale reflectă angajamentul său politic, începând cu celebra scriere „Cuceritorii” (1928), până la „Speranța omului” (1937). În ultima dintre aceste lucrări, „Nucii din Altenburg” (1948), el pune la îndoială războiul, moartea, frăția, creația artistică și noțiunea de „om”.
În 1944, Malraux a luptat în special în Munții Vosgi și în Alsacia, în calitate de lider al Brigăzii Alsacia și Lorena. În calitate de ministru al generalului de Gaulle, prima funcție asumată în 1945, a înființat în 1959 Ministerul Afacerilor Culturale, pe care l-a condus până în 1969. În timpul Războiului Civil Spaniol, Malraux a condus o escadrilă de avioane numită „Escadrila Spaniei” sau „Escadrila Internațională”, formată din voluntari de diferite naționalități, pentru a susține cauza republicană împotriva forțelor naționaliste ale lui Francisco Franco, sprijinite de Germania nazistă și Italia fascistă. Experiențele sale din timpul conflictului spaniol au fost dramatizate și idealizate în romanul său, care a fost mai târziu ecranizat.„Anti-Memoriile” sale au fost publicate în 1967, fiind o scriere care scoate la lumină turbulențele interioare ale unei personalități „a veacului său”, căreia scrisul i-a permis o analiză extrem de lucidă a vremurilor, transformată în experiență estetică autentică.
Una dintre cele mai notabile ecranizări este cea a romanului său „L’Espoir”, tradus în engleză ca „Man’s Hope”. „Sierra de Teruel” (1939) este o adaptare a romanului „L’Espoir” și a fost regizat chiar de André Malraux împreună cu Boris Peskine. Filmul prezintă lupta aviatorilor republicani în Războiul Civil Spaniol și a fost realizat cu intenția de a susține cauza republicană. Cu toate acestea, filmul a fost interzis în multe țări și nu a fost văzut pe scară largă până după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
„Am învăţat că viaţa nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preţ ca viaţa.”
În calitate de scriitor…
… Malraux a fost lăudat pentru romanele sale bogate în tematică și complexitate, precum „Condiția umană” (La Condition humaine, 1933), care i-a adus Premiul Goncourt. Criticii au apreciat în mod special felul în care lucrările sale explorau condiția umană în contextul tulburărilor politice și sociale ale timpului. Romanul menționat explorează revoluția comunistă din China și este adesea menționat ca un exemplu major al literaturii existențialiste și al angajamentului intelectualului în marile probleme ale timpului.
Un critic literar de renume, Edmund Wilson, a descris lucrările lui Malraux ca fiind „unul dintre cele mai impresionante exemple ale literaturii care își ia subiectul din rezistența politică și revoluționară”. Această apreciere evidențiază respectul pe care Malraux l-a primit pentru modul său de a îmbina literatura cu politicul.
Pe de altă parte, Malraux a fost uneori criticat pentru stilul său considerat de unii excesiv de eroic sau romanticizat. În ciuda acestor critici, însă, mulți au recunoscut că stilul său narativ este vibrant și că a avut o contribuție semnificativă la literatura secolului al XX-lea.
Pasionat de forme și metamorfozele lor, Malraux a publicat „Muzeul imaginar” în 1947. Din acel moment, el nu a încetat niciodată să-și pună întrebări despre creația artistică și despre avatarurile ființei creatoare: despre Goya scrie în „Saturn” (1950); despre arta sumeriană, indiană și greacă în cele trei volume „Metamorfoza zeilor” (1957-1976); despre artele romane și gotice, apoi despre arta italiană din secolele XV și XVI; despre Rembrandt, Manet și arta modernă; despre arta Orientului Îndepărtat, sculptura africană și arta bolnavilor mintali; despre Picasso și Muzeul imaginar din „The Obsidian Head” (1974). Ultima sa anchetă a fost despre literatură și a rezultat în ultima sa carte, numită „Omul precar și literatura” (postum, în 1977).
Malraux s-a stins din viață la spitalul Henri-Mondor din Créteil, pe 23 noiembrie 1976.
André Malraux este unul dintre scriitorii francezi a căror artă a fost puternic influențată de tumultuoasa viață pe care au dus-o, de schimbările bruște de curs existențial datorate unor evenimente sociale majore. Tinerețea i-a fost marcată de câțiva ani de carceră – pentru furtul unui basorelief dintr-un templu cambodgian – în care, experimentând umilința și privațiunile, și-a format o personalitate puternică și hotărâtă să se implice în lupta socială și politică, devenind un fervent anticolonialist și un susținător înfocat al schimbărilor sociale radicale. În aceste momente, scrisul i-a servit drept armă, îndreptată împotriva nedreptăților iar revista ”Indochina în lanțuri” a fost tribuna de afirmare a crezurilor sale politice.
Ideea liberului arbitru l-a preocupat atât de mult, încât și-a însușit-o ca pe un crez: omul este rezultatul propriilor alegeri, de aceea este stăpânul propriului destin. Oamenii acceptă să moară, nesocotind propriile interese, pentru a justifica condiţia umană, punând la temelia vieţii demnitatea.
Sensul existenței respinge fatalitatea și acordă credit capacității omului de a se ridica deasupra vicisitudinilor vieții prin puterea intelectului său, care îl conduce spre fapte înțelepte și, prin urmare, spre succes. E și drumul pe care l-a ales devenind apropiatul generalului Charles de Gaulle, în care a intuit modelul unui lider de succes, iar opțiunea sa a fost concretizată prin scaunul Ministerului Francez al Afacerilor Culturale, pe care l-a servit timp de 10 ani.
În calitate de intelectual și om politic…
… Malraux, care a fost ministrul culturii sub președinția lui Charles de Gaulle, a fost privit ca o figură culturală emblematică. Pozițiile sale politice și activismul său au atras adesea opinii polarizate. În timp ce unii l-au văzut ca pe un campion al libertății și al valorilor umaniste, alții l-au criticat pentru schimbările de direcție politică și pentru sprijinul său față de de Gaulle, în special în contextul evenimentelor din Mai 1968.
Unii critici, precum Jean-Paul Sartre, l-au văzut pe Malraux cu scepticism, subliniind contradicțiile dintre activismul său timpuriu și alianța cu de Gaulle. În ciuda acestor controverse, Malraux a rămas o figură de mare influență, și asta se reflectă în multele citate despre el care subliniază complexitatea și profunditatea contribuțiilor sale.
Un critic literar de renume, Edmund Wilson, a descris lucrările lui Malraux ca fiind „unul dintre cele mai impresionante exemple ale literaturii care își ia subiectul din rezistența politică și revoluționară”. Această apreciere evidențiază respectul pe care Malraux l-a primit pentru modul său de a îmbina literatura cu politicul.
O altă perspectivă despre Malraux vine de la un alt gigant al literaturii franceze, Albert Camus, care a spus despre Malraux: „Între toți scriitorii de azi, el este cel mai puțin gratuit, cel care acceptă cele mai mari riscuri și cel care dă dovadă de cea mai mare generozitate.” Acest respect reciproc între doi dintre cei mai mari scriitori ai vremii reflectă statutul înalt pe care Malraux l-a avut printre colegii săi.
Convins că arta este o revoltă împotriva destinului, lasă posterității o operă valoroasă, ce reunește nuvelistică, romane, celebrele Antimemorii, precum și lucrări de estetică și psihologie a artei, prin care își transmite încrederea neștirbită în puterea creației de a transforma umanitatea, astfel încât să-și câștige demnitatea, văzută ca o condiție sine qua non a evoluției sale. Cultura este suma tuturor formelor de artă, de iubire şi de gândire, care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie tot mai puţin înrobit, iar André Malraux a găsit cele mai bune căi de a lupta pentru libertatea umană: spiritul și forma lui supremă, creația artistică.
Mari prieteni (Sau spune-mi cu cine te întovărășești, ca să-ți spun cine ești)
André Malraux a avut numeroase prietenii cu personalități culturale, artistice și politice marcante ale timpului său, fiind o figură centrală în cercurile intelectuale și politice franceze și internaționale. Iată câteva dintre prieteniile sale semnificative:
Charles de Gaulle – Malraux și de Gaulle au avut o relație complexă și profundă. După al Doilea Război Mondial, Malraux s-a alăturat mișcării gaulliste și a devenit unul dintre consilierii de încredere ai lui de Gaulle, servind drept ministru al informațiilor și mai târziu ca ministru al afacerilor culturale.
Pablo Picasso – Malraux și Picasso s-au întâlnit în anii 1930 și au devenit buni prieteni. Malraux a scris despre Picasso în mai multe dintre lucrările sale și a adunat multe dintre interacțiunile lor în cartea sa „Les Voix du silence” („Voices of Silence”).
Albert Camus – Deși nu au fost aproape în sensul tradițional al unei prietenii de zi cu zi, Malraux și Camus împărtășeau respectul și admirația reciprocă pentru munca fiecăruia. În ciuda diferențelor ideologice, Malraux a fost profund afectat de moartea timpurie a lui Camus.
Maurice Merleau-Ponty – Filosoful francez și Malraux au avut o relație de amiciție bazată pe discuțiile intelectuale și pe schimbul de idei despre artă, filosofie și politică.
Ho Chi Minh – Malraux a avut o întâlnire remarcabilă cu Ho Chi Minh în timpul călătoriilor sale în Asia și a păstrat o anumită admirație pentru liderul vietnamez, chiar dacă nu se poate spune că au fost prieteni în adevăratul sens al cuvântului.
T. E. Lawrence (Lawrence al Arabiei) – Malraux și Lawrence au avut o serie de întâlniri și au discutat despre afaceri politice și revolte. Amandoi au fost aventurieri și scriitori, și se pare că aceasta a fost baza respectului lor reciproc.
Dalai Lama – Malraux a avut un interes puternic pentru Orient și spiritualitate, ceea ce l-a adus în contact cu Dalai Lama. Relația lor se baza pe dialogurile despre filosofie și condiția umană.
Invitație la reflecție
André Malraux a fost un scriitor prolific și un gânditor profund, a cărui operă a fost plină de reflecții asupra condiției umane, istoriei, artei și culturii. Iată câteva:
„Lupta cu eroii este visul tinerilor și victoria asupra eroilor este visul omului matur.”
(„Le combat avec le héros est le rêve de la jeunesse, et le vaincre est le rêve des hommes faits.”)
„Arta este o revoltă împotriva destinului.”
(„L’art est une révolte contre le destin.”)
„Pentru a trăi fără a-și aminti nimic este ca și cum ai trăi la Paris și nu ai vedea niciodată Turnul Eiffel.”
(„Vivre sans rien faire est comme vivre à Paris et ne jamais voir la Tour Eiffel.”)
„Cel mai mare mister nu este că suntem aruncați la întâmplare între profunzimile suferinței sau ale bucuriei, că existența noastră este fragmentată de visuri extraordinare sau revelații, ci că toate acestea sunt adăpostite în mintea unei singure ființe.”
(„La plus grande énigme n’est pas que nous soyons jetés au hasard entre les profondeurs de la douleur et les sommets de la joie, que nos vies soient traversées par des rêves extraordinaires ou des révélations, mais que tout cela appartienne à la conscience d’un seul être.”)
„Speranța este o nevoie pentru suflet, la fel cum mâncarea este o nevoie pentru trup.”
(„L’espoir est un besoin de l’âme comme la nourriture est un besoin du corps.”)
„Omul nu este ceea ce el crede că este, el este ceea ce el ascunde.”
(„L’homme n’est pas ce qu’il pense mais ce qu’il cache.”)
„Să fii un om este să te simți singur.”
(„Être un homme est à sentir seul.”)
„Dacă ar fi o singură adevăr în toate religiile, acesta ar fi acela că libertatea este divină.”
(„S’il y avait un seul vrai dans toutes les religions, ce serait celui-ci que la liberté est divine.”)
Citiți și despre Picasso
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.