am devenit un număr prim
sunt numărul tocmai bun
de pus undeva pe o casă
în cartierul latin
unde la sân fiece poartă
hrănește un clavecin lacom
și-n care doar jumătate
din poeții orașului ar putea locui
la bătrânețe când străzile
se varsă în mare
purtând inevitabile pălării și umbrele
cu modele bizare
foto sursa
între tutun și scorțișoară femeia
fierbe vinul după-amiezii
înșelătoare căldură, ochii tăi sunt plânși
gura ta râde în casa de blues
femeia din trei jumătăți
are încă trecut
și-o casă de blues care o locuiește, o spală
cu pletele ei și-i crește copii locuiți
de alte case… Citește și vin, tutun și scorțișoară
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.