„E vremea rozelor ce mor…” (Alexandru Macedonski)
… a așternut cândva pe hârtie Alexandru Macedonski, frigul nopților de octombrie confirmând spusele poetului. Vă invităm să (re)citiți, cu drag, câteva dintre cele mai frumoase rondeluri macedonskiene.
Rondelul rozelor ce mor
E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, și mor și-n mine –
Ș-au fost atât de viață pline,
Și azi se sting așa usor.
În tot, se simte un fior,
O jale e în orișicine.
E vremea rozelor ce mor
Mor în grădini, și mor și-n mine.
Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmășaguri de suspine,
Și-n marea noapte care vine,
Duioase-și pleacă fruntea lor…
E vremea rozelor ce mor.
*
Rondelul lunei
Rondelul lunei
Deși pe cer e-aceeași luna-
Dar unde e cea de-altădată
Minciuna vieței ce mă-mbată-
E azi o altfel de minciună.
Ca și atunci, duios răsună
Cavale-n noaptea înstelată,
Și-n cer zâmbește-aceeași lună-
Dar unde e cea de-altadată?
A ei lumină argintată
Cu roze albe mă-ncunună,
Și cântă tot pe vechea strună,
Dar pentru mine e schimbată,
Deși pe cer e-aceeași lună.
*
Rondelul orașului mic
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proști, dar cumsecade,
Ce nici nu știu ca sînt poet.
Cu centrul intim și cochet,
Și fără case cu arcade;
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.
Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Și nu s-aud în el tirade
Despre-al politicei secret.
Orașul mic te fură-ncet.
*
Rondelul meu
Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, că mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.
Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.
Citiți și George Bacovia – „Tu ce mai faci, iubita mea uitată?”
