al patrulea cel mai lung pod
din lume
este al palmei. nu l-a măsurat
nimeni. apa sânge
se face, caligrafia pulsează
pe dedesubt, vinețiu,
eu mă voi arunca, tu te arunci, el s-a
aruncat.
dac-ar seca tot acest fluviu de sunete
și ar rămâne o singură piatră
ea ar cânta
îndepărtându-ne de margini.
înfășurat cu distanțe, subțiat
de mângâieri și flămând,
al patrulea cel mai lung pod din lume
mistuie triluri, le suflă în linii cine
pe cine traversează?
nu-ți vine a crede că undeva
ochi de smoală într-o pisică verde
ne taie calea, pe mijloc.
foto sursa
Citește și n-a mai plouat
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.