Avem nevoie de vară cum avem nevoie de apă, de aer, de căldură și emoție, pentru că anotimpul acesta declanșează în ființa umană valuri de energie. Toate lucrurile mărețe se întâmplă vara, în lumina ei nesfârșită, sub cupola ei de idealuri – întinde mâna și tot ce ți-ai dorit vreodată poți avea, dacă înțelegi poezia unei zile de vară, în care natura aduce laolaltă, ca printr-o magie, frumusețea din fiecare lucru care o compune.
Vara are poezia ei inefabilă, de necuprins în cuvinte, căci ce cuvinte ar trebui să inventăm spre a esențializa farmecul, tinerețea, energia, suflul vital pe care ți-l dă marea, cu valurile ei de frumusețe?”Ah, vară, cum ai puterea să ne faci să suferim și să ne placă!”, spune Russell Baker, intuind în acea suferință indicibilă sentimentul trecerii implacabile a timpului. Poate că de accea ne simțim uneori melancolici în serile de vară, pentru că doar atunci simțim că facem parte din timp și trecem odată cu el.
La orizont-departe-fulgere fără glas
zvâcnesc din când în cand
ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.
În soare spicele îşi țin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.
(Vară – Lucian Blaga, 1920)
”Te voi compara cu o zi de vară?
Ești mai frumoasă și mai temperată.
Vânturile dură îi scuture pe mugurii dragi din luna mai,
Și contractul de vară are o întâlnire prea scurtă.
Uneori prea cald ochiul cerului strălucește,
Și de multe ori tenul său de aur este estompat;
Și orice târg din târg, cândva,
Din întâmplare, sau cursul de schimbare a naturii, neimprimat
Dar vara voastră veșnică nu va dispărea
Nici nu pierdeți posesia acelui drept,
Nici moartea nu se va lăuda că te bagi în umbră
Când ești în linii veșnice până când vei crește.
Atâta timp cât bărbații pot respira sau ochii pot vedea,
Atât de mult trăiește acest lucru și asta îți dă viața.
(Sonetul 18 – William Shakespeare, 1609)
„Dar vezi, păstorii evită căldura de dimineață,
Cirezii care se îndreaptă spre pârâie de murmur se retrag,
La nuanțe mai îndepărtate, turmele de gheare se îndepărtează;
Doamne! Și nu există nici o ușurare pentru iubire?”
(Alexander Pope)
