Adriana-Ioana Lăcătuș: „Noi nu plângem,/ doar sângerăm pe hârtie.”

Adriana-Ioana Lăcătuș: „Noi nu plângem,/ doar sângerăm pe hârtie.”

Tânăra scriitoare Adriana-Ioana Lăcătuș s-a născut în data de 13 iulie a anului 2000 în Cluj-Napoca, județul Cluj. Este membră a Cenaclului Literar Vox Napocensis a Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” din Cluj-Napoca și studiază Ingineria produselor alimentare în cadrul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În anul 2014 a obținut Premiul I și Premiul II în cadrul concursului Școală, raza mea de soare a Simpozionului Interjudețean Urme vii… spre școala românească de mâine, ediția I, secțiunea creație literară, urmând ca în 2015 să i se acorde Premiul I în cadrul ediției a II-a a aceluiași simpozion, la Concursul România, un tezaur neprețuit. În anul 2018 obține mențiune în cadrul Concursului Național de Poezie Octavian Goga, a XXXIV-a ediție, dedicată celebrării centenarului Marii Uniri, desfășurat la Ciucea, în următorul an fiind premiată în cadrul Concursului de poezie on-line, ediția a X-a, organizat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” (Cluj-Napoca) și participând la prima ediție a Festivalului internațional literar Seri Culturale la Pădureni – Sub Semnul Satului Tradițional Românesc, unde i se acordă Premiu Special. Tot în 2019 i se acordă Premiul Vox Napocensis în cadrul Festivalului Literar Vox Napocensis, ediția a XVIII-a, Sub Semnul Majoratului, secțiunea poezie. (Miruna-Maria Miron, editor)

Iată o selecție de poezii semnate de Adriana-Ioana Lăcătuș:

Noi nu plângem 

Noi nu plângem,  

doar sângerăm pe hârtie. 

Pictăm în nuanțe de roșu 

frigul, nefericirea și trădarea. 

Măcinăm trunchiuri de copaci și pietre  

apoi redăm culori amorțite de ani 

Respirăm prin tubul de cerneală,  

Arătăm cum marea de la colțurile ochilor 

este poarta cu balamale grele  

Prin care oricine poate vedea universul  

cu tot cu furtunile lui.  

*

Cuib

De când m-am făcut cocon,  

marea mi s-a înecat. 

Nu-mi cunosc 

mâinile, 

reflexia, 

ochii. 

Prea multă ceață.  

Să deschidă cineva  

fereastra…  

îngropați în cuibul-planetă,  

ne sufocăm. 

*

Timp 

Mi-au șoptit copacii 

din suflet, 

C-avem gânduri de lemn. 

Le-am povestit lupilor 

despre haita stelelor.  

Timpul îl măsurăm  

cu lungimea manșetei  

inimii. 

***

Citește și Roxana Diana Toșu: „Între noi și poeți nu există erori”