„Eu ți-aș mai spune amănunte/Destinul de-aș putea să-l schimb…”

„Este infinit de trist când moare un om. Este cu atât mai trist când moare un artist! Dar este îngrozitor de trist şi de împovărător când moare un artist al neamului nostru!” (Adrian Păunescu, în cuvinte la moartea lui Emil Loteanu, 2003)

La data de 5 noiembrie 2010 se stinge din viață poetul, eseistul, traducătorul și omul politic român, Adrian Păunescu. Vă invităm la o lectură și totodată la o reflecție asupra operei sale, redând, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai frumoase fărâme poetice.

Ascultați și Ultima poezie

„Vin să ţi se-nchine vânturi şi dihanii/Viscolul asupră-mi cade ca un laț/Şi ţi-aş face-o nuntă cu un sat de sănii/Şi cu felinare şi cai înstelaţi” (Imposibila nuntă)

„Doamne, ce abur e pe fruntea lumii,/De la un lucru pân-la umbra lui!” (Rara fericire de primăvară)

„Te voi iubi cu milă şi mirare/cu întrebare şi cu disperare, /cu gelozie şi cu larmă mare,/c-un fel de fărdelege care doare.” (A mea)

„Gândindu-mă la cer mă nasc. Gândindu-mă/la cer, mai am curajul să adorm.” (Umil pretext)

„Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,/La o nebunie, la un ultim glonţ/Ultima speranţă, ultima-ncercare/Dar în magazie era doar găblonz.” (Orație de nuntă)

„Ai să mă ierţi că sunt labilitate/Că trec peste extreme fulgerând,/Ai să mă ierţi preablânda mea de toate,/Eu sunt nemuritorul tău de rând.” (Iertările)

„Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul/În fiecare margine a firii,/În podul palmei, dacă iau nisipul,/Simt un inel jucându-se de-a mirii.” (Nebun de alb)

„Nici nu pot nimic să-ţi spun/Pe curând sau rămas bun/Apăru, numai nu, la adio tu.” (La adio)

„să vină toate albinele la rănile mele /şi să mă transporte pe aripi /către tărâmul de polen unde merită să ajung” (Pluton)

„Ea şi El/Sunt la fel,/Fiecare cuplu este sfânt,/Dar ca noi, /Ca noi doi,/Nu e, totuşi, nimeni pe pământ.” (Sacra banalitate)

„De iarnă mă satur, de plânset te saturi/Iubiri între noi în o mie de paturi” (Noapte de unul singur)

„Eu degetelor tale voiesc a le mai cere/Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,/Să-mi încălzească duhul secundelor mizere” (Degetele tale)

„Fiori prin mine umblă/Şi nu am trebuinţă/Te rog pe tine umbră/Să redevii fiinţă” (Umbra)

„acesta-mi pare lucrul cel mai greu,/ferească-mă de mine Dumnezeu.” (Singur, fără nimeni)

 

Citește și Adrian Păunescu- „Pregătiri de toamnă și la mine-n sânge”