adânc în piept
după ce și ultima bătaie din palme va fi închis
în urma ei ușa
urmează clipa
de glorie! e toată a ta iar tu știi
ca nimeni altul să stingi
lumina pe care tot tu ai aprins-o
ești mașinistul perfect torni
în pahar
lacul lebedelor și
îți aprinzi o cortină apoi
tragi adânc în piept viața
ea știe!
și ca s-o spunem pe șleau n-a dat
vreodată doi bani pe tine întotdeauna
i-au prisosit și n-o să înceapă
tocmai acum să facă
economie
foto sursa
***
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.