Site icon Bel-Esprit

acestei seri

e ora secunda când nisipul se spală
de pe micile 
încercatele  jucării
de pe fesele iuți ale vremii

nu pleca nu-mi arăta spatele
ştiu
nu-mi aparții

să pregătim apusul acesta cum se
cuvine
fecioarele scrisului şi-acoperă ochii cu
pălării furate vântului şi neputinței
de-a fi
umbre îngropate sub mal
rochii de spumă cu perle plânse-n cochilii

acestei seri zadarnic
îi alung îi adulmec atomii

(în volumul „floare carnivoră, speranța”)

foto arhiva personală

 

Exit mobile version