În mansarda gândurilor, magia se împleteşte cu rumoarea nedescătuşată a libertăţii viselor; nu am preş la intrare, de aceea cheia ruginită tronează în mâna fiecărui trecător ce-mi dă bineţe… cafeaua neîmplinirilor alungă toate faptele neîntâmplate: ghiceşte-mi în zaţ, poate aşa-mi subjugi licărul ce-mi stăruie în privire, un chip fără o urmă de tragedie, fără o scânteie de zvârcolire interioară, fără o luare-aminte asupra sieşi şi asupra celorlalţi nu face nici două parale… un chip lăsat la vedere de suflet este atât de frumos!

Când fugi de tine însuţi, pădurea indeciziilor tale va acoperi cărarea destinului… între răsărit şi apus eşti doar o stea căzătoare cu aspiraţii de luceafar: poţi fi o poveste cu trăiri profunde, subtile, cuneiformice sau din contră, o simpla visare de-o vară, nu-i asa?

Atunci când te priveşti în oglindă, cauţi… şi cerşeti certitudini, crezând că ignoranţa trebuie retezată dintr-o singură trecere, camuflând astfel paşii şovaielnici în spaţiul plin de gandurile năvalnice… praful gros al frunţii clădite de civilizaţie nu poate ascunde tot ceea ce eşti, visezi şi reuşesti să fi – motorul întregii fiinţe umane este dat de nevoia unei destinaţii fără de care, am fi continuat să trăim în peşteri…

Când vorbeşti unui prieten nu căuta răspunsuri la întrebările tale, el este doar ecoul propriilor tale frământari, ascultă-l şi încearcă să înţelegi lumea lui, timpul fiecăruia are alt gust; sunt mai multe căi spre acelaşi ideal, adevărul celuilat fiind doar o cale ce te poate inspira şi nimic mai mult… Iubeşte ca să fii iubit(ă), alină ca să fii alinat(ă), ascultă ca să fii ascultat(ă)… poveştile sunt simple monologuri dacă nu ai cui să le spui, rolul tău poate fii magnific dar ce folos de-i jucat în debara: nu-i aşa ca vrei să fii în stagiunea vieţii tale, în faţa celor care te iubesc?

Câteodată vrei doar să iubeşti, fără obligaţii, reproşuri vălurite sau regrete ascuţite… alteori, vrei doar să citeşti ce scrie în stele sau să asculţi muzica, fără să dai socoteală timpului… suspini după puţină linişte pe care să n-o împarţi cu nimeni!

Vrei doar să traieşti şi nu-i nici simplu nici uşor, dar felul în care îmbini toate ce ţi se întâmplă, cântărind adesea sau pur şi simplu urmându-ţi instinctul, te face unic, de nerepetat – originalul creşte în fiecare din noi, descoperă alături de noi toţi cine eşti cu adevărat… sentimentele lasă urme paşilor petrecuţi în inimile celorlalţi, paşi care ne formează, ne modelează şi ne pregătesc pentru fiecare nouă descoperire a vieţii cu care (re)învăţam să deschidem ochii răsăriturilor… nu a dărui e cheia fericirii ci a ştii să primeşti urmările faptelor tale bune, înflorind sufletele – aici pot spune ca îngerul fiecăruia trebuie să lucreze cu folos – ziua de ieri mă inspiră să merg mai departe, chiar dacă este dureroasă la atingerea gândurilor tale, iubesc tot ce-am iubit în viaţa – chiar dacă Magellan este explorator în fiecare inimă de bărbat, cu siguranţa nu va greşi cu nimic atunci când pământul prea căutat îl va primi cu tot cu lauri.

Nu poţi trăi decât o dată, dar poţi muri în fiecare secundă în care refuzi să fii viu… suntem un mozaic de trăiri, de împliniri, de risipiri şi regăsiri… ne colorăm vieţile, ne unim destinele, ne lepădăm de amintiri şi ne dăruim… copacul vieţii se află în fiecare, noi suntem doar seminţele ce duc mai departe dragostea şi sensul omenirii de a fi… pur si simplu!

Totul e efemer în viaţă, depinde doar cât există, cum există, sunt destule motive în viaţă pentru care să iubeşti, pentru care să arzi, să simţi că mori ca să învii apoi înzecit, ca apoi să poţi da la o parte voalul ce-ţi întunecă orizonturile.

Lumea trebuie reparată din temelii… inimile trebuie iubite ca la început, glasurile fiecăruia trebuie şi pot fi ascultate, înţelese, alinate şi ajutate… nu putem trăi decât împreună, altfel am fi decât simple flori de mac, pierdute în noianul de câmpuri goale, viaţa este un imens şi minunat cinema – plătim fără să vrem, fiind deopotrivă protagonişti şi spectatori ai propriului scenariu, alegând să trăim intens fiecare scenă jucată sau din contră, doar participand prin forţa impulsurilor de moment; efemerul se împleteşte cu spectacolul, pornind la drum în matineul zorilor fiinţei şi lăsând apoi cortina să cadă într-un teatru de vară, nemângâiaţi de toţi cei lăsaţi în urmă.

Victor Bucur

Și am iubit. Cine nu iubește?- Victor Bucur