Valsul de adio

Dragul meu, ți-am spus de mult,
sunt expertă în iluzii
chiar azi am trecut pe aici, m-am dat cu barca
până la un canal, acoperit în întregime, era să cad
de brațul slăbiciunilor tale
am șchiopătat alb și anarhic până la capăt
singura vie era o durere ascuțită în plex
atât de veche încât părea necunoscută.
Cu valsul de adio în minte
am rătăcit haotic, parcă într-o pădure
mai bine zis brațele tale
știau ce vor, dar nu știau ce dor.
Dansam pe cel din urmă miez al nopții
trecută vreme, prietenia noastră
își îngropa amanții în uitare
și disperarea clipelor din urmă.
Sunt locuri din care fug
nevralgice precum durerea de dinți
sfredelind în creieri nocturne catacombe
oameni de care mă tem să-i mai văd
să-i mai simt
să-i mai ador
cu neputință
nevermore, nevermore
un corb mai am de adio, și-atât.
Am întins mâna să nu mă știi
scurt a pulsat și greoi, acum nedureros
ultimul zid din ultima frontieră
nefaste rămășițe unui cerc închis
am desenat, precum mi-ai spus
am simțit
am zvâcnit
undeva departe
în eul meu, în eul tău.