e prea mult ianuarie 
m-a nins iarna 
în dormitorul tău

uit că ne-am întâlnit într-o gară 
tot uit că mi-ai dat cheia
și nu e căldură

închide fereastra 
se-anunță viscol în noaptea asta lungă 
cât o îndoială

pe canapeaua lui oblomov 
nu e loc pentru amândoi

să nu pleci 
e prea mult ianuarie

***

totuși va veni o dimineață dintre umbre 
ocolind cărările 
și cineva
nu se știe cine va descifra 
secretul cifrei zero

așază-te în târziul ferestrei 
oamenii există doar până ne obișnuim 
cu absența lor

***

înrădăcinată în obișnuințe 
privesc lumea printr-o lupă suprarealistă

încerc să dorm dar liniștea mea 
se-aruncă zilnic pe fereastră 
fără bilet de adio

măturătorii de noapte 
șterg urmele îndrăgostiților 
din parcul central

și cine știe când va ninge 
în memoria inelarului

***

pe calea ferată 
până și iarna întârzie

spune-mi că ți-e dor să mă bei
lângă fântână într-o duminică 
fără legi și cuburi

cearcănul din care ți-ai domolit setea 
mă doare

rămâi până la capăt 
în trenul cu aburi
umbra mea are contur de cretă

Citiți și Răstorn lumea din vârful poantelor, de aceeași autoare.